Cursul valutar BNR pentru 7 mai 2024: Cât costă un euro după vacanța de Paște?
Cursul valutar BNR pentru 7 mai 2024: Care este evoluția monedei euro după mini-vacanța de Paște și 1 Mai, în contextul unor noi decizii de la Guvern, dar și al unor informații sensibile privind execuția bugetară și creșterea deficitului bugetar?
Cursul valutar BNR pentru 7 mai 2024. Vă prezentăm cursul valutar BNR pentru marți, 7 mai 2024. Banca Națională a României anunță în fiecare zi, la ora 13:00, noul curs valutar.
Vezi mai jos în timp real cum evoluează euro și dolarul în raport cu moneda națională.
Cursul valutar pentru 7 mai 2024. Principalele cotații anunțate de BNR
Banca Națională a României (BNR) a anunțat pe data de 7 mai un curs de referință de 4,9757 lei pentru un euro, în scădere ușoară față de cursul de 4,9764 lei înregistrat la ședința anterioară, din 2 mai.
Dolarul american a scăzut puternic la cotația anunțată azi de BNR, până la valoarea de 4,6253 lei, de la cursul de 4,6500 lei de la finalul lunii aprilie și începutul lui mai.
Leul se va deprecia pe parcursul următoarelor luni, susțin analiștii financiari. Euro ar putea trece de pragul de 5 lei în orizontul următoarelor șase luni.
Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a crescut în luna februarie cu 8,6 puncte până la valoarea de 60,7 puncte. 83% dintre analiştii financiari anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, iar restul o stagnare.
În privinţa riscurilor pe un orizont de 10 ani, pe primul plan rămân tot riscurile geopolitice, în special dezinformarea, conflictele armate şi atacurile cibernetice, arată Asociaţia CFA Romania.
În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, peste 83% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, iar restul o stagnare.
Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,0029 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului anticipat este 5,0500 lei pentru un euro.