Cuvioasa Paraschiva nu ar fi așa "sfântă": "N-a fost sfântă, povestea ei e inventată și nu are nicio treabă cu România! Trăim în Evul Mediu?"
Povestea Sfintei Cuvioase Paraschiva este una plină de secrete care începe în secolul al XII-lea. Sătenii din Epivates dau peste oasele unei femei atunci când vor să-l îngroape pe un bătrân marinar. Era o epocă efervescentă religios, așa că s-a dat zvonul că s-au găsit moaștele unei sfinte. Rămășițele ajung la Constantinopol, apoi la Târnovo, unde un patriarh îi creează istoria.
Vasile Lupu este cel care cumpără oasele cu bani, iar Partenie îi trimite moaștele, după ce primește tributul. De ani de zile se crede că ne rugăm la o fantezie încropită în Evul Mediu.
Suntem în secolul al XII-lea, undeva în Epibates, un orășel micuț în partea europeană a Turciei, în apropiere de Silivri, provincia Istanbul. E situat pe malul Mării Maramara, unii-l știu de Epibatos și, mai târziu, de Selimpașa.
Un marinar bătrân, om al locului, a trecut la cele veșnice. Când se apucă să-i sape groapa, localnicii dau peste oasele unei femei.
În epoca Cruciadelor se simțea o efervescență profund religioasă. Astfel s-a dat zvonul că s-au găsit rămășițele unei sfinte. Preoții intuiesc, imediat, că aici mocnește jăratic de negustorie, fac loc de pelerinaj, cu câștiguri imense.
Numele Sfintei vine de la „paraskevi” care în greacă desemnează ziua de vineri.
Această zi este importantă atât în creștinism- cea a Răstignirii lui Iisus Hristos, respectată ca post săptămânal, cât și în iudaism, cea de pregătire de dinaintea Sabatului.
„Sfânta” ajunge în biserica din Kallikrateia (Halkidiki, Grecia), unde stă 175 de ani. De aici pleacă spre Constantinopole, la 1231. Mai marii Bisericii au aflat că lumea se strângea ca la urs, moaștele erau prea importante pentru un lăcaș de cult mic, trebuiau aduse în Catedrala Patriarhală, conform a1.ro.
Românii trăiesc în Evul Mediu
În ultimii ani, pelerinajul la moaștele Sfintei Paraschiva au devenit o temă obligatorie pentru toți credincioșii.
Pe 9 martie 1230, are loc Bătălia de la Klokotnița, unde țarul Vlaho-Bulgariei, Ivan Asan al II-lea (1190- 1241), învinge oștile lui Theodor Comnen Dukas, conducător al despotatului Epirului. Concret, câștigă hegemonia militară și politică din Balcani. Ivan Asan al II-lea cere, atunci, de la Constantinopole, moaștele „Sfintei”, pe care dorea să le ducă la Târnovo, noua sa capitală. Cedează niște teritorii.
În schimbul lor, oasele ajung în Țarat pe la 1238. Aici se construise, special pentru asta, o biserică, „Sf. Petka”. Orașul medieval e cunoscut drept Țareveț, așa că uneori sintagma utilizată e „Sfânta Petka din Țareveț”. Acum trebuie scrisă și o istorie, așa că Patriarhul Eftimie din Târnovo (1325- 1403) se pune pe așternut slove și zămislește o hagiografie cu „Viața și peregrinările Sfintei Petka și felul cum a fost adusă în minunatul oraș Târnovo”.
Tot Eftimie decide ca zi de praznic 14 octombrie. Lucrarea se răspândește rapid în Balcani, iar „Sfânta” devine patroana Bulgariei. Cultul său explodează, efectiv, în secolele XIII- XIV. Ușor, penetrează și nordul Dunării.
Moaștele stau acolo 160 de ani. În 1394, Țaratul Vlaho-Bulgar pică sub ocupația otomană. Oasele sunt transferate la Vidin și, de aici, peste bătrânul fluviu, lui Mircea cel Bătrân (1386- 1394, 1397- 1418). La 1397 ajung la despotul Ștefan Lazarevici al Serbiei (1374- 1427), fiind adăpostite în Cetatea Belgradului vreme de 125 de ani. La 1521 (între 25 iulie și 29 august) are loc Asediul Belgradului, turcii ocupând, și aici, orașul. Moaștele sunt capturate și răscumpărate de Patriarhia Constantinopolelui, pentru 12.000 de ducați de aur și aduse în Catedrala Patriarhală din Fanar.
Vasile Lupu-domnitorul Moldovei a plătit ca moaștele să ajungă la Iași
Vine 1641, anul în care Vasile Lupu (1634- 1653 și 1653), domnul Moldovei, „donează” o importantă sumă de bani Patriarhiei Constantinopolelui. În fapt, era un tribut anual impus de turci patriarhiilor din Constantinopole și Ierusalim. Drept recunoștință, Patriarhul Partenie îi oferă lui Vasile Lupu moaștele Sfintei Paraskiva a Balcanilor, spre a fi despuse la noua biserică „Trei Ierarhi” din Iași, ridicată prin a sa strădanie.
Sfânta Paraschiva nu este sfântă, iar povestea ei este inventată
Biserica Ortodoxă Română trece repede peste faptul că este o „sfântă” de import, că nu are nicio treabă cu țara noastră, că a fost patroana unui țarat bulgar. O „românizează” pe „sfânta” grecoaică de lângă Constantinopole și uită de cultul său din Balcani. Mai mult, ușor-ușor, se bate monedă pe faptul că „Sfânta Vineri” este a noastră, lucru total fals!
