"Denunți și câștigi" pare să fie noua strategie a Ministerului de Finanțe pentru a diminua evaziunea fiscală din România și a strânge fondurile bugetare necesare pentru majorările de pensii din 2024.
Citește și: VIDEO: Marcel Boloș, sfaturi financiare pentru tineri: ”Cu un laptop pot să își creeze universul lor și independența financiară”
Ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, a anunțat că are în vedere un sistem de recompensare a celor care semnalează fapte de evaziune fiscală.
"Ne gândim să fie un procent din faptă şi din contravaloarea faptei de evaziune pentru că, până la urmă, e meritul persoanei care a constatat. Dacă sunt mai multe persoane care sesizează aceeaşi faptă, ne putem gândi şi la un sistem de stimulare proporţională", a declarat recent ministrul Finanțelor, potrivit Observator News.
Propunerea ministrului Finanțelor vine într-un context extrem de complicat pentru bugetul țării, la scurt după ce Boloș a acceptat în ultimul moment să semneze noul proiect al legii pensiilor.
Ministerul Finanțelor vrea să-i prindă pe evazioniști cu ajutorul denunțurilor
Deficitul bugetar din acest an a depășit așteptările, iar proiectul legii pensiilor, trimis spre promulgare președintelui Iohannnis, are un impact bugetar de minim 25 de miliarde lei pentru anul viitor.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Premierul Marcel Ciolacu a promis că nu vor crește alte taxe și impozite în 2024, iar liderii coaliției au căzut de acord că sursa de finanțare pentru cheltuielile record de anul viitor va veni din diminuarea evaziunii fiscale.
Potrivit estimărilor, evaziunea reprezintă 160 de miliarde de lei, aprox. 10 procente din PIB.
Prin noul sistem de avertizare, care ar putea intra în vigoare la mijlocul anului viitor, românii vor putea semnala online dacă au sesizat acte de evaziune fiscală făcute de angajatori sau de firme care nu emit facturi fiscale.
Citește și: VIDEO- Shakira din nou în fața judecătorilor. Este acuzată de evaziune fiscală/ Ce sentință a primit aceasta
Nu a fost menționat procentul din "prada" obțnută de Fisc care ar putea ajunge în buzunarul denunțătorilor, însă e cert că aceasta va fi împărțită în cazul mai multor denunțuri.
Prinderea evazioniștilor cu ajutorul denunțurilor, o metodă practicată și în comunism, ar fi folosită și de Fiscul american, printr-un sistem de avertizori de integritate.
Rămâne de văzut în ce măsură acest sistem va fi acceptat de societatea românească- au mai existat și în trecut propuneri similare care au fost retrase ulterior din dezbaterea publică.