Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București- Secția 11 Poliție au fost sesizați astăzi, 1 ianuarie, cu privire la faptul că, în râul Dâmbovița se află o persoană, posibil înecată.

Cadavrul unei femei, găsit în râul Dâmbovița

La fața locului s-au deplasat echipaje de Poliție, alături de scafandri SMURD, care au extras victima din apă. În urma verificărilor, cadavrul aparține unei femei de 64 de ani, dată dispărută de familie cu o zi în urmă.

Medicii au încercat să resusciteze victima, însă, în ciuda eforturilor acestora, a fost declarată decedată.

„La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul subunității, precum și scafandri SMURD, care au procedat la extragerea persoanei în cauză, o femeie în vârstă de 64 de ani.

În urma procedurilor specifice efectuate de echipajul de prim-ajutor, persoana a fost declarată decedată”, au transmis autoritățile.

Cazul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu Serviciul Omoruri- DGPMB, în vederea continuării cercetărilor și stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, potrivit autorităților.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Concedieri masive în mai multe firme din țară după retragerea companiilor străine. „Plec unde manopera e mai ieftină”- wowbiz.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

În același timp, cadavrul urmează să fie transportat la Medicină Legală pentru necropsie.

Citește și: Loredana, tânăra de 20 ani care și-a ucis prietena la Mangalia află dacă va rămâne după gratii: ”Nu am simțit nimic față de ea. Și acum simt ură”

„De asemenea, trupul neînsuflețit urmează a fi transportat la Institutul Național de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei”,

se mai arată în comunicatul transmis de autorități.

Cum a ajuns femeia să fie găsită fără viață în râul Dâmbovița?

Potrivit polițiștilor, femeia, în vârstă de 64 de ani, a fost dată dispărută de familie în urmă cu o zi, pe 9 ianuarie 2024. 

„Din cercetările efectuate de către polițiști, s-a stabilit că, în cursul zilei de 9 ianuarie 2024, a fost sesizată dispariția unei femei, în vârstă de 64 de ani, de către familie”, mai scriu polițiștii.

Conform autorităților, femeia a plecat de la domiciliul său din Sectorul 3, la data de 9 ianuarie 2024, în jurul orei 11.30 și nu a mai revenit.

„Imediat după sesizarea depusă privind dispariția persoanei, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sector 3 au fost demarat procedurile de depistare a femeii.

Citeste si: VIDEO Cum ar fi arătat viața Ozanei Barabancea dacă nu și-ar fi pierdut mama la 14 ani. „Aș fi avut un sprijin moral. Important e că nu m-am dat bătută.”- kfetele.ro

Citeste si: Emily Burghelea, din nou la Urgențe pe mâna medicilor! Soțul ei a filmat-o pe holurile spitalului: "Nu se poate opri din tușit, are febră mare"- radioimpuls.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

După efectuarea activităților specifice, se va stabili cu exactitate dacă persoana găsită în lac, este aceeași persoană, despre care am fost sesizați și care face obiectul cazului de dispariție, înregistrat la Serviciul de Investigații Criminale Sector 3”, au mai transmis oamenii legii.

Citește și: Descoperire șocantă printre ruinele de la Ferma Dacilor! Ce au găsit anchetatorii sub dărâmături, la mai bine de trei zile de la tragedie

Potrivit unor surse, femeia ar fi avut tentative de suicid în trecut, aceasta încercând să se arunce în râul Dâmbovița.

De asemenea, aceleași surse mai spun că femeia ar fi fost internată de mai multe ori la un spital de psihiatrie.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si