Detalii de ULTIMA ORĂ! Cristi Borcea, la un pas să scape de condamnarea la pușcărie! NIMENI nu a știut de asta până ACUM!
O decizie a judecătorilor venită aseară târziu a zgufduit din nou România.
Nume grele au fost condamnate la închisoare cu executare, printre ei numărându-se și Radu Mazăre, Cristi Borcea sau Nicușor Constantinescu.
În total, în dosarul Retrocedărilor de pe litoral, au fost condamnate 32 de persoane cu sentințe totale de 120 de ani de închisoare. Tot în acest dosar mai multe hectare de pământ s-au întors în proprietatea Statului sau a orașului Constanța.
Miza principala a dosarului au fost terenurile din centrul orasului Constanta si din statiunea Mamaia, despre care instanta a decis ca au fost retrocedate fraudulos. Este vorba de un prejudiciu in valoare de aproximativ 114 milioane euro, dintre care 77,77 milioane euro in dauna statului si 36,16 milioane euro in dauna orasului Constanta.
Faptele consemnate în acest dosar s-au petrecut în perioada 2002- 2004, iar judecata faptelor a început în 2008, prima pronuțare fiind dată la aproape 10 ani, în 2017, în timp ce sentința definitivă s-a dat aseară, în februarie 2019. Sentinta definitiva a fost data de judecatorii: Ionut Matei, Ioana Bogdan si Ioana Alina Ilie.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Din 37 de persoane care au fost trimise in judecata in acest caz: 32 de persoane au fost condamnate, 3 persoane au decedat in timpul procesului, faptele s-au prescris in cazul unei persoane, iar o persoana a fost achitata. Curtea de Apel Bucuresti daduse, in prima instanta, o sentinta mult mai blanda: doar 9 persoane fusesera gasite vinovate si condamnate la inchisoare cu suspendare.
Trei milionari au fost condamnati in acest caz la pedepse cu executare: Cristi Borcea, Dragos Savulescu si Georgica Giurgiucanu.
Cristi Borcea a primit 5 ani de închisoare, Nicușor Constantinescu la fel, în timp ce Radu Mazăre, fostul primar al Constanței a luat 9 ani de închisoare cu executare. Sentința a căzut ca un trăsnet peste oamenii din acest dosar, pentru că tărăgănarea lui le putea aduce libertatea.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Spunem asta pentru că, dacă nu se dădea o condamnare, dosarul s-ar fi presicris în 2020, iar cei 32 de inculpați ar fi scăpat nepedepsiți.
Desi a fost condamnat la 6 ani de inchisoare, Cristi Borcea ar putea fi eliberat mai rapid, in doar cateva luni dupa ce isi contopeste sentinta cu condamnarea deja executata, de 6 ani si 4 luni de inchisoare, din Dosarul Transferurilor. Important este ca judecătorii să decidă contopirea pedepselor și să nu îi adauge spor la pedeapsă. Sporul poate fi de la o lună până la cinci ani, așa că Borcea este la mâna magistraților. În curând va afla dacă va sta în pușcărie numai câteva luni sau încă cinci ani.