Detaliul șocant care a dat-o de gol pe tânăra care a sunat la 112 și a susținut că era sechestrată în Drumul Taberei! De la cine au avut polițiștii o fotografie atunci când au găsit-o pe stradă
Adolescenta care a sunat la 112 în urmă cu trei zile, pe motiv că ar fi sechestrată, a fost găsită cu ajutorul unor fotografii
Vineri seara, o fată a sunat la 112, anunțând că este sechestrată. În scurt timp, o operațiune masivă a poliției a fost declanșată în București, în zona Moghioroș din Drumul Taberei.
Alerta, care într-un final s-a dovedit a fi falsă, a mobilizat zeci de poliţişti şi jandarmi, pompieri și ambulanțe mai bine de opt ore. În tot acest timp, adolescenta, în vârstă de doar 16 ani, a anunţat la 112 că este reținută cu forța într-un imobil din cartierul Drumul Taberei.
A sunat de 13 ori la numărul de urgenţă, și, fără rețineri, și-a bătut joc de oamenii legii o seară întreagă. De fiecare dată, dădea alte informații despre ceea ce vedea sau auzea.
”A spus că a fost supărată pe iubitul ei și din momentul în care și-a dat seama că această glumă a escaladat nu s-a mai putut opri. Toate informațiile erau false. În momentul în care solicitai anumite lucruri, iar persoana refuza să colaboraze, pentru că era un apel fals, nu puteai să ajungi la acea locație", a spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei
Capitalei, Diana Sarca pentru știriletvr.ro
La început, fata spunea că este legată în casă, apoi le dădea detalii polițiștilor că ar fi atârnat pe fereastră haine și pungi de gunoaie, pentru a fi depistată de ei.
Totul numai minciuni. Din fericire, în timpul convorbirilor, adolescenta a dat și câteva detalii reale despre ea. Așa au reușit oamenii legii să ia legătură cu un apropiat al familiei fetei, în speță cu o mătușă din Constanța, care le-a trimis și o poză ca să o poată identifica. Imediat polițiștii au multiplicat imaginea și au dat-o fiecărui agent în parte pentru a afla unde se află fata.
Tânăra din Drumul Taberei care a sunat la 112 a fost găsită pe stradă! Ce le-a spus polițiștilor
La două noaptea, tânăra din Drumul Taberei care a sunat la 112 a fost găsită pe stradă și reținută. Totul datorită fotografiei! ” Se plimba liniștită și nu avea nici o remușcare. Dimpotrivă, se amuza pe seama legii”, au dezvăluit surse de la fața locului.
După ce au prins-o, adolescenta a spus că a fost o farsă și ca nimeni nu a bruscat-o! Polițiștii i-au audiat atât pe ea cât și pe concubinul ei de 36 de ani, care, în viitorul apropiat, este posibil să fie cercetat pentru relații sexuale cu minore. ”Adolescenta este din Constanța, unde se afla în grija statului, într-un centru specializat, dar a fugit în București, pentru a sta alături de partenerul cu 20 de ani mai mare.
Nu va primi o amendă mare, ci doar 500 de lei, așa cum prevede legea”, au conchis surse judiciare.