Anul 2024 a adus noi scumpiri pe diferite sectoare, iar rata inflației ba a crescut, ba a scăzut lună de lună.
Acum, însă, în luna iulie 2024, rata anuală a inflației a urcat la 5,4% comparativ cu aceeași lună a anului trecut. Lucru care înseamnă că prețurile au crescut, în medie, cu 5,4% față de anul trecut.
Iar de vină pentru aceste prețuri, spune specialistul, ar fi faptul că au crescut accizele la carburant, dar și faptul că s-a mărit salariul minim pe economie. Ambele decizii au fost adoptate la 1 iulie, de aici și rezultatul în creștere al inflației, care ar urma să mai crească și în august.
Doar în septembrie, mai spune Adrian Negrescu, am putea primi vești bune, conform cărora rata inflației să se mai tempereze, dar nu cu mult.
„Inflația din iulie e doar o fotografie de moment, e posibil ca în august să asistăm la noi creșteri semnificative, inflația să ajungă la peste 5.4%
în condițiile în care vom vedea din ce în ce mai puternic influența costurilor cu carburanții și a creșterii salariului minim pe economie. Singura veste bună e că, probabil în toamnă, pe fondul reluării activității economice, e posibil ca inflația să se tempereze, să ne întoarcem la 4.8-4.9%”, a declarat Adrian Negrescu, conform Digi24.ro.
Și tot având la bază cele două aspecte, prețul carburanților și mărirea salariului minim, consultatul fiscal spune că urmează alte creșteri pe sectorul serviciilor.
Până acum, pe acest sector, s-a înregistrat o creștere a prețurilor de 8,52% față de anul care a trecut. Asta înseamnă că, față de 2023, serviciile de apă și canalizare s-au scumpit cu 15,62%, prețurile din restaurant și cafenele cu 10,73%, prețurile biletelor la cinema și muzee cu aproape 8%, iar serviciile industriale cu 11%.
„Devine din ce în ce mai scump acest sector al serviciilor.
Serviciile ne afectează pe toți, într-un fel sau altul. Sunt lucruri pe care le facem în fiecare zi, de la mersul la salonul de cosmetică, achiziția unui bun prin intermediul curierilor, transport, depozitare, tot ceea ce folosim dintr-o perspectivă sau alta în relația cu companiile. Inclusiv zona de utilități, toate sunt legate de servicii (...) La firmele care oferă servicii, presiunea pe costuri, salarii, taxe pe care le au de plătit statului e din ce în ce mai mare”, a menționat consultantul fiscal.