In articol:
Președintele ales al Statelor Unite vrea să îi grațieze pe susținătorii săi, care au luat cu asalt clădirea Congresului american în ianuarie 2021. Suporterii furioși care îl susțineau pe Trump au atacat Capitoliul după ce omul de afaceri a pierdut alegerile de la acea vreme în fața lui Joe Biden.
După ce își va începe noul mandat, președintele ales al Statelor Unite spune că va analiza dosare protestatarilor și va demara procedura de grațiere.
Citeste si: Ce se întâmplă cu soțul Ancăi Molnar, după jumătate de an de la moartea make-up artistei?- wowbiz.ro
„Ne vom uita la fiecare dosar în parte. Da, voi acționa foarte rapid, chiar din prima zi (n.red de mandat). Sunt acolo de ani de zile, sunt într-un loc murdar, dezgustător, care nici nu ar trebui să fie deschis.
Donald Trump a criticat aspru condițiile din închisori și a precizat că cei care au pledat vinovați pentru asalt ar fi făcut-o doar pentru că nu au avut de ales.
„Cunosc sistemul. Sistemul este foarte corupt. Ei îi spun unui tip: „O să mergi la închisoare doi ani sau 30 de ani”.
Potrivit Departamentului de Justiție, mai mult de 1500 de persoane au fost arestate sau acuzate în legătură cu asaltul de la Capitoliu. Dintre aceștia, 900 au pledat vinovați.
În cadrul interviului, Donald Trump a mai precizat că, după părerea lui, unii dintre adversarii săi politici, inclusiv cei care au anchetat revolta de la Capitoliu, ar trebui anchetați.
Donald Trump promite deportarea imigranților și amenință că retrage SUA din NATO
Președintele ales al SUA a subliniat faptul că va pune în aplicare angajamentul pe care și l-a luat în timpul campaniei electorale, când a promis că va deporta imigranții care nu au documente legale, inclusiv pe cei care au cetățeni americani în familie.
„Nu vreau să despart familii. Singurul mod în care nu facem asta este să îi trimitem pe toți înapoi, împreună”, a spus Trump cu privire la acest subiect.
În același timp, Donald Trump a vorbit și despre rolul SUA în NATO. Acesta a amenințat cu retragerea Statelor Unite din Alianță dacă aliații nu își plătesc contribuțiile.