Două persoane au murit într-un accident cumplit în Orlești, Vâlcea
Două persoane au decedat şi alte două au fost rănite, în noaptea de miercuri spre joi, în urma coliziunii a două autoturisme, pe DN 64, în localitatea Orleşti, județul Vâlcea.
Accident mortal pe DN 64, în județul Vâlcea. Un bărbat de 37 de ani, din localitatea Olanu, conducea un autoturism și ar fi pătruns pe sensul opus de mers.
Mașina a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Potrivit reprezentanţilor ISU Vâlcea, impactul între cele două maşini a fost atât de puternic încât echipajele de intervenţie sosite la faţa locului au găsit toate cele patru victime încarcerate, două dintre ele fiind în stop cardio-respirator.
În urma coliziunii, bărbatul de 56 de ani, și o femeie de 52 de ani care se afla pe bancheta din spate, au decedat.
"Echipajele operative sosite la locul evenimentului rutier au constatat ca sunt implicate două autoturisme şi patru persoane, toate încarcerate.
S-a procedat cu celeritate la extragerea persoanelor, care au fost predate echipajelor medicale prezente la faţa locului. Două victime au fost predate conştiente, iar celelalte două inconştiente, aflate în stop cardio-respirator. Cele două victime conştiente au fost transportate la UPU Vâlcea, în timp ce, pentru celelalte două victime, echipajul SAJ împreună cu forţele ISU au efectuat manevre de resuscitare la faţa locului. Din nefericire, cele două victime inconştiente, un bărbat şi o femeie, nu au răspuns manevrelor de resuscitare şi au fost declarate decedate", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Sorin Albinaru.