Close sidebar
Close sidebar

Dragnea, despre proiectul PNL privind parlamentarii condamnaţi cu suspendare: E tema lor de vară; staţi să o facă

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, care a fost condamnat la închisoare cu suspendare în dosarul ”Referendumul”, a declarat, luni, ironic, că tema de vară a PNL este proiectul de lege care prevede ca parlamentarii condamnaţi cu suspendare să-şi piardă automat mandatul, la fel ca în cazul aleşilor locali, el precizând că ”vorbesc despre legitimitatea mandatului de parlamentar nişte parlamentari care au ajuns în Parlament nu prin votul oamenilor, ci prin calculator”.

,


DISTRIBUIE
acest articol

”Foarte bună. E tema lor de vară, staţi să o facă. Ştiţi ce mi se pare foarte interesant? Vorbesc despre legitimitatea mandatului de parlamentar nişte parlamentari care au ajuns în Parlament nu prin votul oamenilor, ci prin calculator. Ştiţi că ei au ieşit pe locul doi, trei sau patru în unele situaţii şi acuma vorbesc de legitimitate. Dacă asta e preocuparea lor, e foarte bine”, a declarat Dragnea, într-o conferinţă de presă.

Întrebat dacă PSD ar susţine o astfel de iniţiativă, Dragnea a spus: ”Să ajungem acolo”.

În urmă cu  aproximativ o săptămână, preşedintele PSD susţinea că, prin decizia CCR care a declarat neconstituţională Legea prin care aleşii locali care sunt condamnaţi la închisoare cu suspendare nu îşi pierd mandatul, s-a clarificat un lucru pentru că instanţele, prefecţii şi primarii erau puşi ”într-o situaţie complicată”, arătând că parlamentarii vor pune în acord legea cu decizia Curţii, însă nu şi pentru parlamentari.



Întrebat dacă va fi schimbată legea şi pentru parlamentari, Dragnea a spus: ”Dacă schimbăm Constituţia.(...) Că au zis că mandatul e imperativ”.

”Eu vă zic ceea ce spun oameni ce au spus că se pricep la Constituţie. Eu sunt inginer”, a spus Dragnea, în urmă cu o săptămână.

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, luni, că s-au strâns semnături pentru depunerea în Parlament, în zilele următoare, a unor proiecte de lege care să pună în acord decizia Curţii Constituţionale privind pierderea mandatului de către aleşii locali care sunt condamnaţi cu suspendare, cu aceeaşi regulă,
în cazul parlamrentarilor condamnaţi.

”De ce parlamentarii nu ar beneficia de aceeaşi prevedere ca şi primarii? Cei condamaţi cu suspendare îşi mai pot continua mandatul? Concluzia Biroului Politic Naţional a fost că trebuie să promovăm încă de astăzi, şi am reuşit să strângem semnături, iniţiativele legislative care aduc aceeaşi prevedere şi în cazul parlamentarilor”, a spus Alina Gorghiu.

Ea a precizat că modificările legislative privesc Statutul deputaţilor şi senatorilor, modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor şi modificarea Statutului Senatului.

Citeste si: Rezultate parțiale Exit Poll alegeri parlamentare 2024: Cine se află în fruntea clasamentului pentru Camera Deputaților- kanald.ro

Citeste si: Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…”| EXCLUSIV- wowbiz.ro

Citeste si: O femeie care a vizitat 170 de țări spune care este destinația „supraevaluată” și unde i-a fost frică. 5 țări care nu i-au plăcut- antena3.ro

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI