Sebi și Daniel, în vârstă de 17 și 18 ani, au murit într-un accident devastator cu motorul, pe 17 iunie, în apropiere de Lugoj, în localitatea Jabăr. Motocicleta pe care se aflau a intrat într-un autoturism care se deplasa regulamentar.
Sebi și Daniel, doi prieteni buni din localitatea Dorova, și-au găsit sfârșitul împreună. În timp ce se deplasau cu motorul în calitatea Jabăr, din județul Timiș, au intrat într-un autoturism care se deplasa regulamentar. Unul dintre cei doi a murit pe loc, iar celălalt a pierit zeci de minute mai târziu, în ciuda manevrelor de resuscitare aplicate de cadrele medicale care au intervenit la locul tragediei.
Ei sunt Sebi și Daniel, tinerii de 17 și 18 ani, morți în accidentul de motor din Timiș
Sebi și Daniel erau prieteni buni și împărtășeau aceeași pasiune: motocicletele. Cei doi tineri în vârstă de 17 și 18 ani au avut parte de un sfârșit cumplit, în timp ce își trăiau pasiunea: mersul cu motorul.
În ultimele clipe din viață, Sebi și Daniel au fost surprinși de camerele de supraveghere din comuna Jabăr, în timp ce se deplasau cu motorul.
Iubirea lui Sebi pentru motor era atât de mare, încât acesta avea poză la profil pe rețelele sociale cu motocicleta pe care și-a găsit sfârșitul. De altfel, Daniel avea postate mai multe videoclipuri cu motocicleta.
Întreaga comunitate a rămas șocată și profund afectată de moartea lui Sebi și a lui Daniel.
Oamenii transmit mesaje de condoleanțe, iar prietenii celor doi au realizat mai multe videoclipuri în care au atașat amintiri cu ei."Drum lin spre cer, fratele meu! Ai lăsat un amar și o durere imensă în urma ta, toate planurile noastre împreună s-au dus, din păcate, timpul nu se mai poate da înapoi, sper ca acolo sus unde ești vei fi bine și să știi că de aici jos te iubim toți!"
"Este foarte trist când un vlăstar tânăr își pierde viața. Zbor lin spre cer, tinere. Sincere condoleanțe familiei greu încercate!"
"Dumnezeu să îi ierte și să le dea putere părinților!"
"Este greu să găsim cuvinte atunci când un tânăr pleacă atât de devreme dintre noi. Ne vom aminti mereu de zâmbetul său, de pasiunea pentru fotbal și de momentele petrecute împreună pe teren(...)