In articol:
- Explicațiile MAI cu privire la aderarea României la Schengen
- Europarlamentarul Eugen Tomac, afirmații dure la adresa Consiliului JAI: „Acest subiect lipseşte cu desăvârşire de pe agenda acestui Consiliu JAI unde timp de două zile se discută doar despre Schengen”
Potrivit unui comunicat al MAI, instituțiile din acest domeniu fac demersuri diplomatice constante pentru consolidarea sprijinului statelor membre UE și ale Comisiei, dar încearcă și să păstreze o performanță ridicată pentru protecția frontierelor și combaterea migrației ilegale, în ceea
Explicațiile MAI cu privire la aderarea României la Schengen
MAI a ținut să facă aceste precizări după ce europarlamentarul Eugen Tomac a făcut o postare pe Facebook, prin care a spus că este „total șocat” pentru că „întreaga reuniune este dedicată exclusiv problematicii Schengen, doar că nici de această dată nimic despre extindere, nimic despre România şi Bulgaria".
Ministerul Afacerilor Interne a mai precizat că reuniunea „are pe ordinea de zi Regulamentul privind prevenirea şi combaterea abuzului sexual asupra copiilor, dimensiunea externă a migraţiei, Pactul privind migraţia şi azilul, Decizia de modificare a Deciziei nr. 1.313/ 2013/ UE privind Mecanismul de Protecţie Civilă al UE, prevenirea radicalizării online a minorilor”.
De asemenea, la cererea României în COREPER, s-a introdus pe ordinea de zi și un punct de informare în ceea ce privește spațiul Schengen.
Europarlamentarul Eugen Tomac, afirmații dure la adresa Consiliului JAI: „Acest subiect lipseşte cu desăvârşire de pe agenda acestui Consiliu JAI unde timp de două zile se discută doar despre Schengen”
Astfel, într-o postare pe Facebook, Eugen Tomac a declarat că: „Acest abuz de putere începe să devină tot mai sfidător în condiţiile în care toate instituţiile europene ne-au asigurat că prioritatea UE în chestiunea Schengen este intrarea României şi Bulgariei.
Preşedintele Iohannis ne-a asigurat anul trecut că în 2023 vom intra sigur în Schengen, iar Guvernul chiar a ameninţat că va da Austria în judecată la CJUE, doar că acest subiect lipseşte cu desăvârşire de pe agenda acestui Consiliu JAI unde timp de două zile se discută doar despre Schengen. Cine minte şi de ce nu figurăm pe agendă trebuie să ne explice Guvernul imediat, este pur şi simplu revoltător".