” Noaptea ca hoţii! Imagini şocante! Fraudă dovedita! Membri USR-Plus cotrobăie în sala cu sacii plini cu voturi. Şi chiar iau saci şi îi scot din sală. Dacă organizam noi alegerile de o asemenea manieră penală, era toata lumea în strada! Lucrurile nu pot rămâne aşa! Trebuie informate toate organismele internaţionale! Alegerile trebuie repetate!!”, a scris, miercuri seară, pe Facebook, Gabriela Firea.
Imaginile au fost prezentate de un post de televiziune
Reacţia Gabrielei Firea vine după ce un post de televiziune a difuzat imagini în care apar persoane despre care s-a afirmat că ar fi membri ai USR-PLUS şi care umblă la sacii cu voturi, păziţi de jandarmi, în Sectorul 1.
Reacția Jandarmeriei Române
Jandarmeria Bucureşti a transmis, însă, că nu s-a intrat în zona securizată în care sunt păstrate voturile.
”Încăperea în care sunt depozitate materialele electorale este asigurată cu post permanent de protecţie.
Accesul în zona respectivă este restricţionat pe timpul cât aceasta este sigilată şi permis doar celor care au acest drept. Persoanele care au intrat în clădirea în care se află şi Biroul Electoral, au fost legitimate şi nu li s-a permis accesul în zonă acestea părăsind incinta. Nimeni nu a pătruns în zona restricţionată”, a transmis, miercuri seară, Jandarmeria Bucureşti.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Jandarmii au mai spus că, ulterior, în perimetrul exterior al clădirii, mai multe persoane se filmau reciproc, cu telefoanele mobile şi purtau discuţii contradictorii. De aceea s-au luat măsuri de ordine publică în zonă.