In acelasi dosar au fost trimisi in judecata si omul de afaceri Horia Simu si alte sapte persoane.
Potrivit DNA, "la data de 22 octombrie 2009, inculpatul Simu Horia, printr-un intermediar, a achizitionat drepturile litigioase ce priveau o suprafata de teren situata în municipiul Constanta, pretul cesiunii fiind de 700.000 euro.
De la acea data, inculpatul Simu Horia a initiat un complex de demersuri prin intermediul unor angajati ai societatilor sale si prin intermediul unor persoane cu functii de conducere din cadrul unor institutii publice, cu sprijinul carora sa urgenteze obtinerea despagubirilor prin interventia
acestora la nivelul autoritatilor implicate în procedura de retrocedare.
Urmare a acestor demersuri, la data de 26 mai 2011, inculpatii Dumitrean Crinuta Nicoleta, Mihai Cristian Sebastian, Baciu Remus Virgil, Vasilescu Oana, Bogdan Dragos, Teodorescu Catalin Florin si Marko Atilla Gabor, în calitate de presedinte respectiv membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor, prin exercitarea abuziva a atributiunilor de serviciu cu încalcarea dispozitiilor Legii nr. 247/2005 (privind reforma în domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente) si a altor prevederi legale, au aprobat, în unanimitate, raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Dima Alin Horatiu, prin care, valoarea
unui teren în suprafata de 25 hectare situat în municipiul Constanta (zona Bratianu- Anadalchioi) a fost stabilita la suma de 8.750.000 euro (35 euro/mp), echivalentul a 37.243.500 lei.
Aceasta reprezinta o supraevaluare a terenului respectiv cu suma de 7.715.000 euro, echivalentul a 32.838.126 lei, ceea ce a provocat un prejudiciu echivalent cu aceasta suma în dauna bugetului de stat concomitent cu obtinerea unui avantaj patrimonial de catre inculpatul Simu Horia si alte persoane, beneficiare ale drepturilor litigioase, în cuantum total de 32.209.990,76
lei.
Concret, membrii Comisiei, luând la cunostinta de concluziile raportului de evaluare, întocmit cu nerespectarea Standardelor Internationale de Evaluare, nu au constatat faptul ca inculpatul Dima Alin Horatiu a supraevaluat terenul respectiv, desi aveau cunostinta de faptul ca suprafata respectiva era situata în extravilanul municipiului Constanta si avea destinatia de teren agricol.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Mai mult, în cuprinsul documentului respectiv nu a fost evidentiata pozitia exacta a terenului, iar pentru stabilirea valorii acestuia expertul a utilizat comparabile care nu priveau tranzactii de vânzare, ci doar oferte de vânzare a unor terenuri situate în intravilanul si extravilanul municipiului Constanta care nu aveau categoria de folosinta teren agricol.
Raportul de evaluare respectiv a fost avizat anterior, pentru conformitate cu prevederile Standardelor Internationale de Evaluare si a Legii nr. 247/2005, de catre inculpata Savu Florentina cu încalcarea atributiilor de serviciu ce derivau din functia de consilier în cadrul Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor – Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor.
Pentru „ajutorul acordat”, în perioada ianuarie – 02 august 2011, inculpata Dumitrean Crinuta Nicoleta a acceptat promisiunea si a primit, printr-un intermediar, de la inculpatul Simu Horia suma de 400.000
euro.
În acelasi context si pentru acelasi motiv, în luna ianuarie 2011, expertul evaluator, Dima Alin Horatiu, a primit prin intermediar de la acelasi inculpat suma de 5.000 euro.
În perioada 24.06.2011 – 11.11.2011, inculpatul Simu Horia a disimulat adevarata natura a provenientei sumei totale de 5.066.300 euro, obtinuta în maniera de mai sus, prin încheierea cu diverse firme controlate de acesta a unui numar de noua contracte de împrumut, nereale.
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
În cauza, s-a dispus masura asiguratorie a sechestrului asupra mai multor imobile ce apartin inculpatilor Simu Horia si Dumitrean Crinuta Nicoleta.
De asemenea, procurorii anticoruptie au instituit masura asiguratorie a popririi asupra sumei de 22.600 lei, aflata în contul unei unitati bancare, pe numele inculpatului Dima Alin Horatiu.
Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curti de Casatie si Justitie, cu propunere de a se mentine masurile preventive si asiguratorii dispuse în cauza.
Facem precizarea ca aceasta etapa a procesului penal reprezinta, conform Codului de procedura penala, finalizarea anchetei penale si trimiterea rechizitoriului la instanta spre judecare, situatie care nu poate sa înfrânga principiul prezumtiei de nevinovatie.