VIDEO Gabi Mureșan, fost internațional român și jucător la CFR Cluj, a murit la 44 de ani. Cauza morții fotbalistului

Este doliu în fotbalul românesc! Fostul internațional român și jucător la CFR Cluj, Gabi Mureșan, a murit la vârsta de 44 de ani.

Ultimele clipe din viața lui Gabi Mureșan. Preotul care îl însoțea a povestit totul

Preotul care îl însoțise pe Gabi Mureșan în lac a povestit ce s-a întâmplat, de fapt, în noaptea tragedie. Părintele a spus că fostul internațional se gândise să meargă până la capătul lacului, iar când s-a întors, i-a mărturisit, de două ori, că nu mai poate.

Gabi Mureșan a început să dea de mâini, iar preotul a luat un paddleboard și a mers spre el, începând să facă scufundări pentru a-l găsi. Din păcate, bezna și adâncimea mare a lacului au îngreunat procesul de găsite, Gabi fiind găsit mort trei ore mai târziu, cu ajutorul autorităților.

”Am făcut o saună și ne-am băgat în lac, ca de obicei, fiindcă intram în lac periodic.

În fiecare marți și joi făceam saună. De data asta, nu știu ce i-a trebuit să meargă până în capătul lacului. Eu i-am zis: ”Stai pe aici, prin jurul lacului, n-are rost, e și beznă”.

S-a dus departe și, când a venit înapoi, a zis: ”Părinte, cred că nu mai pot”. L-am întrebat: ”Gabi, poți, vii?” A zis: ”Da, da”. M-am întors cu spatele, am dat să mă duc la cabană...

Eu eram deja ieșit din lac, eram pe ponton, apoi mi-a zis iar: ”Eu cred că nu mai pot”.

M-am uitat, am văzut că dă din mâini și în timpul ăla m-am suit pe un paddle board și m-am dus în direcția în care l-am văzut ultima dată. Dar până am dat de două ori din lopata aia și am ridicat ochii încotro să mă duc, deja nu-l mai vedeam.

M-am dus la nimereală și am început să mă scufund...”, a relatat preotul.”Chiar mă scufundam la nimereală, era și noapte. Cred că i s-a făcut rău... N-a fost de la saună, ci pur și simplu. Eu eram în lac, mă scufundam după el. Nu știu cine a sunat la 112, eu eram în disperare în momentele alea. L-au găsit după trei ore. Aici nu aveam scafandru. Eu m-am tot scufundat după el, le-am spus din start că trebuie să ne scufundăm.

Am încercat să dau cu lopata de la paddleboard pe fundul lacului, dar nu dădeam de el. Era nevoie de mai mulți oameni ca să acoperim mai bine un unghi din patrulaterul lacului, nu știam exact unde s-a dus în jos. Nici nu se vedea bine, era noapte. Eu, până am luat paddleboard-ul, deja îmi luasem ochii de la el. Ne-am scufundat după el, dar tot n-am reușit.

Era foarte greu să atingi adâncul, lacul avea cam patru metri adâncime. Era foarte, foarte greu să ating fundul. Mă scufundam la nimereală, atingeam nămolul, nu pe el. Din păcate, nu m-am scufundat unde trebuia”, a declarat părintele Toni Lucian Dumitru, potrivit ziare.com.

Filmul morții lui Gabi Mureșan. Ștefan Godola a oferit detalii despre tragedie

Ștefan Gadola, acționar minoritar la CFR Cluj și unul dintre apropiații fostului fotbalist, a vorbit despre moartea lui Gabi Mureșan.

Godola a povestit că Gabi Mureșan se afla cu mai mulți apropiați la momentul tragediei și după ce au făcut saună, fostul internațional a sărit în lac pentru a se răcori, acesta fiind obiceiul lui.

Ștefan Godola a mărturisit că regretatul Gabi Mureșan era un om extrem de puternic și solid, cu o condiție fizică fantastică. Nimeni nu se aștepta ca fostul internațional să moară atât de devreme, într-un mod atât de tragic.

„Am aflat vestea... Am fost foarte apropiat de el. Inclusiv anul ăsta a fost la mine, am mai lucrat împreună și după ce a plecat la primărie. Făcuse un parc fotovoltaic. A fost un om deosebit. Chiar anul acesta venise în lojă, cu Cadu, cu toată lumea. Este un caz șocant, nu pot să cred. Familia l-a căutat și nu l-a găsit. L-a căutat pe camere și au văzut că a sărit în lac după saună. Făcuse o saună și probabil a vrut să se răcorească, avea el obiceiul ăsta. Se pare că a făcut un șoc termic, nu știu încă mai multe amănunte. Atâta știu. Familia a alertat SMURD-ul și l-au găsit... Au încercat să-l resusciteze, a răspuns un pic, dar n-au mai reușit să-l aducă la viață. E șocant! Știți cum era Gabi? Când te loveai de el, parcă te lovea trenul. Atât era de puternic și de solid, avea o constituție fantastică. Mi-au spus colegii... Deac plânge întruna. De când a aflat, plânge, plânge, plânge. E șocat și el, au fost colegi mult timp, așa cum sunt toți”, a declarat Ștefan Gadola, acționar minoritar la CFR Cluj și unul dintre apropiații fostului fotbalist, potrivit GSP.ro.

 

9 iulie 2026 11:05

Curg mesajele de condoleanțe

Moartea lui Gabi Mureșan i-a îndurerat pe toți cei care l-au cunoscut. Pe rețelele sociale curg mesajele de condoleanțe în memoria fostului internațional, care a cucerit de mai multe ori terenul de fotbal, obținând numeroase victorii.

"Clubul CFR 1907 Cluj își exprimă regretul și profunda tristețe pentru pierderea tragică a fostului nostru mare jucător, Gabi Mureșan, care a plecat dintre noi mult prea devreme, la doar 44 de ani.
Gabi Mureșan a îmbrăcat tricoul alb-vișiniu timp de șase sezoane, contribuind la una dintre cele mai frumoase perioade din istoria clubului, reușind să câștige 3 titluri de Campion, 3 Cupe și 2 Supercupe ale României alături de echipa noastră.
Pe lângă aceste performanțe, a luptat pentru victorii care vor rămâne mereu în sufletul familiei CFRiste, împotriva unor adversari precum Manchester United, AS Roma și Braga.
După încheierea carierei de fotbalist, acesta a devenit primarul comunei Apold, funcție pe care o ocupa din 2020, fiind un om foarte apreciat în comunitate. Ne vei lipsi, Gabi! Ne lipsești deja și încă nu conștientizăm că nu mai ești printre noi! Îți mulțumim pentru tot ce ai făcut pentru clubul nostru și pentru fiecare CFR-ist în parte!Dumnezeu să îl odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei îndurerate și tuturor celor care l-au cunoscut și iubit!", a transmis clubul CFR Cluj pe pagina sa de Facebook.

Și PNL a transmis un mesaj de condoleanțe în memoria lui Gabi Mureșan. După ce s-a retras de pe teren, fotbalistul a devenit membru PNL și primar al localității Apold.

"Cu profundă durere în suflet, comunitatea liberală din judeţul Mureş şi din întreaga ţară deplânge trecerea timpurie în nefiinţă a colegului nostru, Gabriel Mureşan, primarul comunei Apold, plecat dintre noi la doar 44 de ani.

Gabriel nu a fost doar un sportiv de performanţă iubit şi respectat, ci şi un lider dedicat trup şi suflet comunităţii sale natale. Din postura de primar liberal, a demonstrat aceeaşi ambiţie, corectitudine şi determinare care l-au consacrat în fotbal.

Încrederea uriaşă pe care comunitatea din Apold i-a acordat-o, reasigurându-i mandatul cu un sprijin istoric de aproape 89% la ultimele alegeri, stă mărturie pentru respectul şi iubirea pe care oamenii i le purtau.

A plecat un coleg de nădejde, un profesionist desăvârşit şi un om de o uriaşă valoare morală. Pierderea lui lasă un gol imens în echipa noastră şi în inimile tuturor celor care l-au cunoscut", se spune în postarea de pe pagina de Facebook a PNL.

Cauza morții fotbalistului

Potrivit ultimelor informații, Gabi Mureșan a murit în urma unui stop cardio-respirator, suferit după ce a intrat în lacul din apropierea localității Apold. Apropiații care îl însoțeau au măturisit că fostul internațional a intrat în apă după ce au stat în saună, dar i-au observat absența destul de târziu, potrivit stiridecluj.ro.

După ce au sesizat autoritățile, Gabi Mureșan a fost găsit în lac, în dimineața zilei de joi, după mai multe ore de căutări. Medicii au început imediat manevrele de resuscitare și l-au transportat Unitatea de Primiri Urgențe din Târgu Mureș, dar pentru fotbalist era prea târziu. Cadrele medicale au fost nevoite să îi declare decesul.

„Victima a fost extrasă din lac în jurul orei 01:30, iar echipajele de intervenție au început imediat manevrele de resuscitare. Ulterior, persoana a fost transportată cu ambulanța SMURD la spital”, a transmis ISU Mureș.

Gabi Mureșan s-a stins din viață la doar 44 de ani. Fotbalistul a jucat la CFR Cluj, unde a fost de trei ori campion al României. Tot alături de CFR Cluj, Gabi Mureșan a câștigat de trei ori Cupa României și Supercupa. Drumul lui Gabi Mureșan în fotbal s-a încheiat în 2017, când a decis să se retragă.

Fostul internațional s-a retras în localitatea natală Apold, unde a devenit primar.

Citește și: Mamă de 42 de ani, ucisă alături de cei doi copii ai ei, de 5 și 15 ani, în vila de lux a familiei. Tripla crimă care a șocat o țară întreagă

A murit Gabi Mureșan

Anunțul tragic al morții sale a fost făcut în dimineața zilei de joi, 9 iulie, de Primăria Apold. Gabi Mureșan era edilul localității de mai mulți ani, fiind apreciat pentru devotamentul și implicarea în dezvoltarea comunității.

”Dragi oameni ai comunității,

Astăzi trăim cu toții o mare durere,

Primăria Comunei Apold își exprimă profunda tristețe la vestea trecerii la cele veșnice a domnului Gabi Mureșan, primar și slujitor devotat al comunității noastre.

În aceste momente de grea încercare, transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate și tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit. Ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace, să-l așeze în lumina și iubirea Sa cea veșnică și să dăruiască putere celor rămași în urmă.

Comunitatea noastră îi va păstra vie amintirea și îi va fi recunoscătoare pentru tot ceea ce a făcut pentru oameni și pentru comuna Apold.

Dumnezeu să-l odihnească în pace! Veșnică pomenire”, au transmis reprezentanții Primăriei Apold.

Potrivit informațiilor transmise de punctul.ro, Gabi Mureșan s-ar fi înecat într-un lac situat între localitățile Saeș și Apold.


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri