VIDEO "I s-a făcut rău” Declarația șocantă a unui martor care a văzut cum a murit Silviu Prigoană! A fost prezent când afaceristul s-a prăbușit la pământ
Omul de afaceri Silviu Prigoană, fondator al mai multor posturi de televiziune şi fost deputat, a decedat, marţi, într-un restaurant din Șimon, lângă Bran, în timp ce se afla la masă cu mai multe persoane.
Un martor ocular a relatat pentru Știrile Kanal D cum s-a petrecut tragedia din restaurant. "Era la restaurant in Simon împreună cu trei persoane, a comandat aperitiv și niște tărie. A început să mănânce, a alunecat într-o parte".
“Domnul Prigoană era la un restaurant în zona Branului.
I s-a făcut rău. A început să tușească foarte rău. A picat. A venit și ambulanța. Salvarea a venit foarte repede. Au încercat foarte repede să-l aducă la viață, dar nu au putut”, a spus un martor care a asistat la întreaga scenă.
Conform Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Braşov, la sosirea echipajului medical, pacientul era în stop cardio-respirator.
"La ora 14,15 s-a primit un apel la 112 în care se anunţa că un bărbat este inconştient într-un restaurant din staţiunea Bran.
La locul incidentului s-a deplasat un echipaj al SMURD aflat în zonă, care a constatat că bărbatul, în vârstă de 60 de ani, este în stop cardio-respirator şi, conform protocoalelor noastre, a fost solicitat un echipaj superior, adică unul cu medic şi, astfel, un echipaj de-al nostru a fost trimis din Braşov. La sosire, echipajul SAJ a continuat manevrele de prim-ajutor, însă, la ora 15,30 a fost pronunţat decesul", au afirmat reprezentanții SAJ Braşov.
Potrivit medicilor, nu au existat semne că pacientul s-ar fi înecat cu mâncare.