Ilie Bolojan: "Crin Antonescu este în continuare, din punctul de vedere al PNL, candidatul Coaliţiei pentru alegeri"
Președintele liberalilor a dat asigurări că partidul său îl consideră în continuare pe Crin Antonescu cel mai potrivit candidat pentru alegerile prezidențiale din 2025.
Ilie Bolojan a declarat că este de acord cu Antonescu în privința urgentării stabilirii datelor pentru cele două tururi de scrutin.
"Aici domnul Antonescu are dreptate, dacă dorim ca alegerile prezidenţiale să fie organizate cât mai repede posibil. Avem la dispoziţie 75 de zile pentru a stabili un calendar electoral înainte de ziua alegerilor. Prin urmare, dacă ne dorim ca alegerile să fie organizate până de Paşti, asta înseamnă că turul doi trebuie organizat înainte de Florii, deci pe 6 aprilie.
Asta înseamnă că primul tur ar fi pe 23 martie, iar săptămâna care vine Guvernul trebuie să dea hotărârea privind calendarul alegerilor", a spus liderul PNL, într-o intervenție la Digi24.
În prezent, un candidat independent nu poate avea reprezentanți în secțiile de votare, chiar dacă este susținut de alte partide parlamentare. Crin Antonescu cere modificare legislației, iar Bolojan îl susține.
„Nu trebuie să aibă reprezentanți doar în Biroul Electoral Central, ci şi în toate secţiile de votare. Dacă aceste aspecte legislative nu vor fi rezolvate, asta înseamnă că alegerile vor fi amânate după Paşti şi vor avea lor cel mai devreme în luna mai”, a precizat liberalul.
Ilie Bolojan l-a asigurat pe Crin Antonescu că îl va susține în continuare pentru a fi candidatul la alegerile prezidențiale din partea Coaliției de guvernare: „PNL va convoca Consiliul Naţional al partidului pentru a desemna candidatul la funcţia de preşedinte în următoarele zile, cel mult şapte zile.
Crin Antonescu este în continuare candidatul coaliției din punctul de vedere al PNL şi asta am convenit că trebuie să facă şi celelalte partide. E doar o problemă de a formaliza în interiorul PNL susţinerea domnului Crin Antonescu. Nu există o problemă privind susţinerea candidaturii sale”.