"Incredibil de mândră" Fiica Elenei Lasconi, adevărul despre relația pe care o are cu mama sa. Ce părere are despre candidatura la prezidențiale
Fiica Elenei Lasconi a rupt tăcerea și a vorbit despre relația pe care o are cu mama sa, după scandalul din trecut care le-a marcat. Ce a declarat Oana Lasconi despre candidatura la prezidențale a mamei sale?
Author: Elena Tasca miercuri 27 noiembrie 2024 , 18:11
Fiica Elenei Lasconi a vorbit despre relația pe care o are cu mama sa. Ce a mărturisit Oana despre Elena Lasconi, candidat USR la alegerile prezidențiale?
Fiica Elenei Lasconi, adevărul despre relația pe care o are cu mama sa
Oana Lasconi a vorbit despre relația pe care o are cu mama sa, dezvăluind mai multe detalii despre persoana Elenei Lasconi. Cele două nu au avut o relație roz întotdeuna, în urmă cu ceva timp, cele două fiind în centrul unui scandal din cauza referendumului pentru familia tradițională.
Atunci, Elena Lasconi s-a declarat pro familiei tradiționale, lucru care a deranjat-o pe fiica sa, care nu îi împătășea deloc opinia.
În prezent, cele două par să se înțeleagă, iar Oana se declară susținătoarea mamei sale în cursa pentru prezidențiale, pe care o consideră cel mai potrivit candidat.
"Eu am votat-o pe mama mea, Elena Lasconi, de care sunt incredibil de mândră. Este singurul candidat care chiar vrea să fie președintele tuturor! Mulți au impresia că știu care e relația dintre noi și câte sacrificii a făcut pentru mine, însă e doar o impresie.
Mama este cel mai muncitor și generos om pe care l-am cunoscut vreodată. Doar eu și cei din jurul ei știm de câte ori a dat de mâncare la toată lumea, cum a fost acolo pentru ceilalți chiar și la miezul nopții, cum a supraviețuit de la salariu la salariu chiar dacă era persoană publică, pentru că pentru ea nu a contat niciodată banul. Eu prioritizez viața umană înaintea banului nu degeaba, ci pentru că astea sunt lecțiile pe care le-am învățat de la familia Lasconi.
Când mă uitam la meciuri de fotbal seara, cu bunicul meu, tatăl mamei, în întrebam: Cu cine ții?, el zicea: Cu cei mai slabi, că ei au nevoie de mai mult. În perioada asta au apărut multe minciuni despre mama și, într-un fel, tocmai asta ne demonstrează de ce este atât de important să o susținem. Trebuie să scăpăm de această mafie PSD-PNL care ține România pe loc și să alegem un președinte care-i respectă pe toți.
Nu se mai poate așa. E timpul pentru un nou capitol", a declarat Oana Lasconi despre mama sa, Elena Lasconi, potrivit wowbiz.ro.