Iubitul Mirelei, românca ucisă în Italia, în timp ce se plimba cu bicicleta, mesaj sfârșietor după tragedie: „Viața nu va mai avea sens să o trăiesc”
Andrea Calandra, iubitul Mirelei Nicoleta Rusu, și-a strigat durerea după ce românca a fost ucisă pe o șosea din Italia.
Mirela a murit brusc la doar 41 de ani, pe 21 iunie 2026, în localitatea Monreale, lângă Palermo, în Italia, după ce o mașină, condusă de Giuseppe Lucia, în vârstă de 38 de ani, a intrat pe sensul opus în timp ce depășea trei mașini și a lovit grupul de bicicliști din care făcea parte și conaționala noastră.
Iubitul ei a fost rănit, doi bicicliști au scăpat cu viață, iar ea, din păcate, a ajuns la doi metri sub pământ.
Citește și: Ea este Nicoleta, româncă ucisă când cicla cu iubitul și doi prieteni în Palermo. Un șofer a făcut o depășire neregulamentară și i-a lovit în plin
Iubitul româncei nu poate trece peste pierderea ei
Pe Facebook, Andrea Calandra a publicat un mesaj sfâșietor, în care a vorbit despre prima lor întâlnire, despre pasiunea comună pe care o aveau, despre planurile făcute în doi și despre golul
„Se spune că este nevoie de timp… dar nimic nu va mai fi la fel, viața mea nu va mai fi la fel și, probabil, nici nu va mai avea prea mult sens să o trăiesc. Îmi amintesc încă prima dată când te-am întâlnit, erai atât de frumoasă, atât de luminoasă și plină de viață. Pasiunea împărtășită, visurile noastre și proiectele împreună… apoi un impact puternic, unul dintre acelea pe care cu greu ajungi să le crezi, iar tu, iubirea mea, ne-ai părăsit atât de devreme, lăsând un gol de neacoperit… mă uit la fotografii, la amintiri, și pare că trăiesc ceva ireal. Prea multă durere, una dintre acelea care îți strâng tare pieptul, până îți taie respirația; nu mai sunt lacrimi, nici voce… doar tăcere, acea tăcere asurzitoare care te distruge pe dinăuntru. Trec minutele, orele, dar de fiecare dată când închid ochii te văd acolo… atât de fragilă și lipsită de apărare. Trebuia să fiu eu acolo, nu tu. Dă-le putere surorilor/fraților tăi și părinților tăi să continue. Eu nu mai pot… sunt sigur că ne vom revedea. Drum bun, iubirea mea”, a scris iubitul româncei pe Facebook.
Citește și: Biciclist spulberat de mașină în Galați. Tânărul de 18 ani a murit pe loc
Românca va fi înmormântată sâmbătă, în România, după ce s-a făcut o strângere de fonduri pentru repatrierea trupului decedat.
De cealaltă parte, cazul a fost preluat de oamenii legii care continua ancheta, în care șoferul este acuzat de omor rutier.
Alis Pop este absolventă a Universității Hyperion din București, Facultatea de Jurnalism și a Școlii de Televiziune ”Tudor Vornicu” din București.
Experiență profesională:
- Redactor TV – a scris de știri de actualitate: din sfera socialului, politicului, evenimentului, sportului, multe dintre ele fiind de Breaking News.
- Redactor online - a scris materiale pe zona de monden, cu personaje celebre din România, dar și din străinătate, materiale din sfera astrologiei și materiale pe zona de actualitate: social, sport, eveniment
- Stagii de practică la Impact de Gorj și Radio Europa FM.