”Cel mai important lucru care trebuie spus în seara aceasta este că nu e un sfârşit, ci un început”, declară Johnson. În ziua Brexitului atât britanicii, cât şi presa, au fost împărţiţi între fericire şi dezolare, întrebându-se ce-i aşteaptă în marele salt în necunoscut. Forţa nu stă în ”splendoarea izolării”, a avertizat preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen, lăudând ”forţa uniunii” cu câteva ore înainte de plecarea istorică a Regatului Unit din Uniunea Europeană.

Steagul britanic a fost retras vineri din holul intrării în sediul Consiliului European şi din faţa sediului Parlamentului European (PE), la Bruxelles- un gest simbolic, cu câteva ore înaintea ieşirii oficiale a Regatului Unit din Uniunea Europeană (UE), relatează Reuters.

Citeste si: Brexit 2020. Ce se întâmplă cu românii din Anglia!

Mii de susţinători ai Brexitului sărbătoresc în Piaţa Parlamentului din Londra, după ce au participat la numărătoarea inversă care a marcat momentul ieşirii regatului din Uniune.

Piaţa a fost inundată de steaguri Union Jack, iar participanţii la petrecere au cântat cântecul patriotic “Land of Hope and Glory”.

Ei au privit un montaj cu momente din cei 47 de ani în care ţara a făcut parte din UE pe un ecran uriaş, huiduind la apariţia unor politicieni proeuropeni şi exprimându-şi bucuria la apariţia pe ecran a camionului Brexitului Nigel Farage.

În Marea Britanie, alţii şi-au exprimat tristeţea faţă de faptul că ţara lor este prima care părăseşte UE, reducând-o la 27 de naţiuni.

Citeste si: UE amână Brexitul la 31 ianuarie 2020

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Oamenii dintr-un sat au fost șocați când au văzut că un munte de gunoaie le bloca singurul drum de acces în localitate- antena3.ro

Citeste si: Cel mai scump oraș din lume este în Europa. Chiria este cu 340% mai scumpă decât în București- stirileprotv.ro

Priveghiuri cu lumânări au avut loc în mai multe oraşe din Scoţia, iar steagul britanic a fost coborât pe catargul din faţa sediului Parlamentului scoţian.

Parlamentarii scoţieni au hotărât prin vot să ţină steagul britanic în acest fel, ca simbol al opoziţiei lor faţă de Brexit.

UPDATE - Premierul Boris Johnson rosteşte un discurs înaintea ieşirii oficiale a Marii Britanii din UE

”În noaptea aceasta părăsim Uniunea Europeană”,  afirmă el.

”Cel mai important lucru care trebuie spus în seara aceasta este că nu e un sfârşit, ci un început”, declară Johnson.

El consideră că în ultimii 50 de ani Uniunea Europeană a evoluat într-o direcţie care nu se mai potriveşte Marii Britanii.

Citeste si: Ce trebuie să facă angajații de la privat pentru a intra în posesia voucherelor de vacanță în 2025? Este vorba de o valoarea maximă de 24.300 de lei- kfetele.ro

Citeste si: Anunțul care zguduie folclorul românesc. O cântăreță celebră părăseşte lumea muzicală pentru totdeauna: "După o lungă şi grea suferinţă a plecat să cânte în ceruri"- radioimpuls.ro

Citeste si: Concedieri masive în România. Ce companii au anunțat disponibilizări în următoarea perioadă: Mii de angajați rămân fără loc de muncă- antena3.ro

Citeste si: Liderii europeni au aprobat joi în unanimitate acordul Brexitulu

”Am ascultat dorinţa poporului. Am luat înapoi instrumentele autoguvernării”, a mai spus premierul britanic.

Boris Johnson apreciază că Brexitul este o şansă de a face Marea Britanie un loc mai bun, ”indiferent de gropile din drumul din faţă”.

Citeste si: Dezastru politic în Marea Britanie! Parlamentul va fi suspendat!

În această înregistrare difuzată pe reţele de socializare, cu o oră înainte de ieşirea istorică a Regatului Unit din Uniunea Europeană (UE), vineri, la ora locală 23.00 (sâmbătă, 1.00, ora României), Johnson anunţă că Guvernul va folosi puterile pe care le ia înapoi de la Bruxelles pentru a face din Marea Britanie un loc mai egal şi mai dinamic.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si