Close sidebar
Close sidebar

Mesajul transmis de Președintele Iohannis cu ocazia Zilei Veteranilor de Război

Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj de Ziua Veteranilor de Război. Iohannis a precizat că „veteranii de război reprezintă expresia vie a onoarei şi demnităţii Armatei României”, declară preşedintele joi, în mesajul dedicat veteranilor de război.

Alina Raducu,

Mesajul transmis de Președintele Iohannis cu ocazia Zilei Veteranilor de Război [Sursa foto: Facebook Klaus Iohannis]

DISTRIBUIE
acest articol


In articol:

Acesta este mesajul integral transmis de Preşedintele Klaus Iohannis cu ocazia Zilei Veteranilor de Război:

”În fiecare an, la 29 aprilie, în România este sărbătorită Ziua Veteranilor de Război, ca semn de recunoaştere a datoriei împlinite faţă de ţară pe câmpul de luptă.

Veteranii de război reprezintă expresia vie a onoarei şi demnităţii Armatei României, care a fost, este şi va fi garantul securităţii naţionale, dar sunt şi veritabili ambasadori ai ţării noastre în relaţia cu aliaţii şi partenerii noştri.

Apartenenţa la neam şi dragostea de ţară le-au călăuzit efortul şi sacrificiul, mulţi dintre aceştia căzând la datorie şi găsindu-şi odihna veşnică departe de ţara şi neamul pentru care au luptat şi s-au jertfit.

Această zi specială reprezintă nu numai momentul în care întreaga naţiune onorează meritele deosebite ale fiilor săi, dar şi un prilej de a cultiva tinerei generaţii dragostea de glia strămoşească, de tradiţiile şi valorile naţionale, ca elemente fundamentale de menţinere a filonului românesc în marea familie a democraţiilor europene cu care naţiunea noastră împărtăşeşte valori şi idealuri comune.

Citeste si: Pensionarii își vor primi înapoi banii cuveniți. Klaus Iohannis a promulgat legea

Citeste si: BREAKING NEWS! Cutremur în urmă cu câteva minute în România! Ce magnitudine a înregistrat și unde s-a resimțit- kanald.ro

Citeste si: Oana Lis, în doliu! Mesajul dureros transmis în urmă cu puțin timp: “Nu știi niciodată când vorbești ultima oară cu un om”- wowbiz.ro

Citeste si: VIDEO Imagini din timpul cutremurului de 5,4 care a zguduit România. S-a simțit și în țările vecine- antena3.ro

Marcarea şi în acest an a Zilei Veteranilor de Război într-un cadru mai restrictiv, din cauza pandemiei de COVID-19, nu diminuează recunoştinţa pe care noi, urmaşii, o aducem celor care au pus supravieţuirea patriei mai presus de propria

lor viaţă.

Klaus Iohannis le-a mulțumit veteranilor de război pentru sacrificiul depus în timpul războaielor, dar şi după încheierii acestora, în perioadele cele mai dificile prin care a trecut România.

Dragi veterani de război, întreaga Românie vă mulţumeşte pentru spiritul de sacrificiu pe care l-aţi probat pe timpul războaielor, dar şi ulterior încheierii acestora, în perioadele dificile prin care ţara noastră a trecut.

Aveţi întreaga mea admiraţie şi recunoştinţă pentru activitatea dumneavoastră.

Vă doresc multă sănătate şi o viaţă liniştită într-o ţară care vă respectă şi vă recunoaşte pe deplin meritele!

Având în vedere că în zilele următoare vom celebra Sărbătorile Pascale, vă rog să primiţi urările mele de bine, linişte şi lumină în suflet.

La mulţi ani!”.

Citeste si: Centrul de vaccinare anti-COVID drive-through din Capitală se deschide astăzi în Piața Constituției

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI