Pensiile cresc de la 1 ianuarie 2023. Liderii PSD, PNL și UDMR au stabilit, luni, la guvern într-o ședință a Coaliției, cum se vor majora pensiile și care sunt ajutoarele ce vor fi acordate pentru persoanele vulnerabile în perioada iernii.

Liberalii au anunțat o indexare nediferențiată a punctului de pensie cu 15%, cu un impact bugetar de 18 miliarde de lei.

Pe de altă parte, reprezentanții PSD au insistat pe o creștere diferențiată a veniturilor pensionarilor. 

Pensiile vor fi majorate de la 1 ianuarie 2023. Liderii PSD, PNL și UDMR au ajuns la un compromis

Așadar, liderii coaliției ar fi convenit o majorare a tuturor pensiilor cu 12,5 procente, a anunțat luni, premierul Nicolae Ciucă, pe Facebook. Astfel, impactul bugetar se va ridica la 17,5 miliarde lei.

Totodată, s-a convenit și acordarea de ajutoare sociale pensionarilor cu pensii de până la 3.000 de lei. Astfel, persoanele cu pensii mici vor primi un ajutor din partea statului în două tranșe, în lunile ianuarie și iulie:

- persoanele cu pensii de 1.500 de lei vor primi un ajutor de 1.000 de lei

- persoanele care au pensii până în 2.500 de lei- 800 de lei

- persoanele cu pensii peste 2.500- 3000 de lei- 600 de lei

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citește și: Cine sunt cei mai bogați români în 2022. Cei aflați în Top 10 au o avere de peste 52 de miliarde de lei

Pensiile cresc de la 1 ianuarie 2023. Liderii PSD, PNL și UDMR au ajuns la un compromis

Pensiile cresc de la 1 ianuarie 2023. Liderii PSD, PNL și UDMR au ajuns la un compromis

[Sursa foto: PixaBay]

Persoanele care au pensii mai mici de 1.700

de lei vor primi și în 2023 voucherele sociale de 250 de lei, o dată la două luni, pe tot parcursul anului.

Românii vor primi un ajutor de 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie

De asemenea, se va acorda un ajutor de 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie, pentru pensionarii cu vârsta de peste 60 de ani şi care au pensii mai mici de 2.000 de lei. Suma va fi împărțită în două tranșe pentru a acoperi cheltuielile din iarna aceasta și din iarna viitoare.

Citește și: Cât va costa energia electrică până în 2025. Guvernul solicită plafonarea prețului

Pensiile cresc de la 1 ianuarie 2023. Liderii PSD, PNL și UDMR au ajuns la un compromis

Pensiile cresc de la 1 ianuarie 2023. Liderii PSD, PNL și UDMR au ajuns la un compromis

[Sursa foto: PixaBay]

Conform surselor oficiale, s-a decis și o creştere cu 30% a indemnizaţiei veteranilor de război şi pentru văduvele de război și acordarea unei indemnizații în plus pentru persoanele cu handicap.

În ședința Coaliției s-a mai decis ca:

  • alocațiile de stat pentru copii să fie actualizate cu rata inflației;
  • persoanele cu handicap să primească a treisprezecea indemnizație;
  • indemnizațiile pentru veteranii și văduvele de război să fie actualizate cu rata inflației, începând din 2018, însemnând o creștere totală de aproximativ 30 de procente.

Ședința Coaliției a avut loc la guvern uni, de la ora 18.00.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Rata inflației în România este în prezent de 15,3%, iar guvernatorul BNR, Mugur Isărescu a estimat o inflație de 16% pentru finalul anului.

Citește și: Noi schimbări în Codul Fiscal. Ce se întâmplă cu banii din pensiile private

 

 

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si