Povestea batranului de 78 de ani care isi vinde cartile din biblioteca la fereastra! Victor Stanciu sustine ca este ruda cu Livia Stanciu, actual judecator al Curtii Constitutionale
Victor Stanciu are 78 de ani si isi duce traiul zi de zi, intr-un apartament cu doua camere, inghesuit de carti, de pe strada Batistei. Pe langa pensia lunara, batranul isi castiga existenta din vanzarea celor aproximativ 5000 de carti pe care le-a adunat o viata intreaga, inca de cand era mic copil. Povestea din spatele "anticariatului fara usa" nu se opreste aici. Situat la doar cativa metri distanta de sediul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, batranul anticar sustine ca este ruda cu Livia Stanciu, fost presedinte al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, numita miercuri, 13 iulie, judecator al Curtii Constitutionale.
Cand treci pe strada Batistei din Capitala, "fereastra cu carti" atrage atentia tuturor celor care trec pe trotuar, pe langa ea. Putini, insa, se opresc sa cumpere sau macar sa analizeze oferta. Victor Stanciu isi tine ferastra larg deschisa de dimineata pana seara, pentru toti cei care doresc sa cumpere o carte sau pur si simplu sa vorbeasca despre lucruri marunte ale vietii.
" Nu as sti sa iti spun cate carti nu am citit, dar tot ce vezi aici, pe majoritatea am apucat sa le citesc.
Citeam mereu, de mic copil, stateam in bezna cu lampa si citeam, ca sa nu ma vada mama. Toate cartile sunt ale mele, primite mostenire de la parinti, bunici. Aici am doua camere si toti peretii sunt plini cu carti. Cred ca am vreo 5000 in total", ne-a povestit batranul anticar.
Nu exista scriitor roman sau din literatura internationala pe care batranul anticar nu il fi citit sau ale carui opere sa nu se afle pe rafturile bibliotecii sale imense.
Ii spun ca imi doresc sa cumpar o carte pentru o prietena, a carei zi de nastere se apropie si il rog sa imi faca o recomandare.
"Sa incercam cu un roman de dragoste. Cred ca i-ar placea", ii sugerez eu. "De dragoste? Nu vrei sa ii oferi ceva de istorie? Uite, cum ar fi asta...", imi recomanda el, unul din romanele scrise de Daniel Defoe.
"E o carte din care afli cum a ajuns sa fie populata Australia, un popor plin de talhari si prostituatie la origini", continua el. Il intreb de pret, iar el imi spune ca m-ar ajunge 25 de lei. "Merita colega? Sau prietena?", ma intreaba cu un zambet in coltul gurii. Il intreb daca i se pare un pret prea mult pentru o simpla prietenie, iar el imi raspunde ca nimic nu e prea mult pentru o carte.
Victor Stanciu ar putea vorbi ore in sir despre carti si despre ce se intampla in prezent cu lumea. Cand vine vorba de viata lui, prefera sa fie mai retinut, desi ar putea sa publice si o carte cu experientele de viata traite. Chiar daca isi duce traiul modest, in apartamentul in care cartile ocupa mai mult spatiu si decat mobila, batranul anticar sustine ca este inrudit cu nume mari din institutiile inalte ale Romaniei.
"Stanciu imi zice mie. Sunt ruda cu Carol Stanciu, vestitul medic, dar si cu Livia Stanciu. Ea lucreaza chiar aici, peste drum. Nu vorbim prea des, nu mai stiu cand am vorbit ultima oara. In general, daca am nevoie de ceva, o sun. Dar eu nu am nevoie de nimic de la nimeni".
Livia Doina Stanciu a fost presedinte al Inaltei Curte de Casatie si Justitie, iar in prezent, ea a fost numita de presedintele Klaus Iohannis in functia de judecator al Curtii Constitutionale.
Barbatul sustine ca desi sunt rude, intre el si actuala judecatoare al CCR nu exista niciun fel de relatie apropiata. Ultima oara cand Livia Stanciu ar fi vorbit cu el s-ar fi intamplat in urma cu jumatate de an. "A trecut atunci pe langa fereastra si m-a salutat. Doar atat. Eu nu am nevoie de mai mult oricum", a mai spus el. Aceeasi legatura de rudenie se pare ca ar exista si cu renumitul medic gastroenterolog profesor dr.
Carol Stanciu, membru de onoare al Academiei Romane.
Desi poarta numele Stanciu, la randul lui, viata batranului anticar a ramas aceeasi. A trait o viata intreaga inconjurat de carti, muncea pe strazi de mic copil, intr-o perioada in care atacurile cu bomba erau la tot pasul in Bucuresti si a lucrat ani buni la atelierul de vulcanizare pe care il detinea tatal lui.
"In anii '40, cand eram copil, mergeam pe strada si vedeam oameni fara maini, fara picioare.
Aveau loc pe-atunci atacuri cu bombe. Acum, daca le spui tinerilor doua-trei vorbe, pe un ton mai raspicat, se sperie imediat. Cred ca daca ar fi vazut ei ce am vazut eu, ar fi lesinat. Era pe la Antiaeriana un barbat care alerga si nu mai avea cap. Tatal meu a fost plutonier, a fost trimis in Rusia. A lucrat in conditii grele si a ajuns sa manance si carne de om, fara sa isi dea seama. Era foarte frig, cadavrele oamenilor care inghetau erau ciopartite si date mai departe pe post de hrana. Oamenii nu isi dadeau seama...", a povestit el, aproape fara sa se mai simta afectat de aceste lucruri.
In locuinta de pe strada Batistei traieste de aproximativ 30 de ani, alaturi de sotia lui, si ea bolnava. Ies amandoi rar din casa, din cauza problemelor si durerii puternice de picioare pe care amandoi le resimt. Prefera sa stea cat mai izolat de oameni, in mare parte pentru ca oamenii nu suporta adevarul, iar el nu suporta se poarte masti.
"Urasc minciuna, hotia si prostia. De moarte nu imi este frica, am vazut-o cu ochii mei inca de cand eram copil", a mai spus el.
A invatat de-a lungul anilor sa se detaseze de oamenii din jurul lui, din cauza dezamagirii si gustului amar pe care i le-au adus. A invatat sa puna valorile morale mai presus de orice legatura de sange. Acelasi lucru s-a intamplat si cu unicul lui fiu, pe care nu l-a mai vazut de 30 de ani si cu care a ajuns, la un moment dat, chiar sa se judece.
" Ma despartisem de maica-sa, iar el nu a fost de acord. Nu a vrut sa mai vorbesca cu mine. Apoi mi-a cerut pensie alimentara de vreo 2000 de lei, imi spunea ca are nevoie de bani sa faca facultatea. Facultatea de Medicina. I-am platit timp de un an jumate, pana cand am decoperit ca el nu mergea la cursuri si ca o lasase. Si atunci nu i-am mai trimis bani, l-am dat chiar si in judecata si i-am luat banii inapoi. De atunci, nu a mai vorbit cu mine. Cred ca are acum 56 de ani, de mai bine de 30 de ani nu l-am mai vazut. Nici nu stiu daca mai locuieste in Bucuresti sau ce face", a mai spus batranul Stanciu, incercand, parca sa isi reprime orice fel de emotie.
Mi se opresc ochii pe una din carti. Titlul imi atrage atentia: "Educatie sentimentala", de Gustave Flaubert. Il intreb daca ar fi o alegerea mai potrivita pentru cadoul meu si in acelasi timp, il intreb cum vede el educatia sentimentala.
"Educatia sentimentala? O simpla trecere prin viata...nimic mai mult", a raspuns batranul anticar cu aceeasi nonsalanta.
