VIDEO Prima reacție a fiului lui Radu Mazăre după vestea eliberării: „Nu mai vrea să fie persoană publică”
Fiul lui Radu Mazăre, primele cuvinte după ce a aflat că tatăl său scapă de închisoare. Nu i-a venit să creadă!
Vestea eliberării lui Radu Mazăre este o surpriză foarte plăcută pentru întreaga sa familie, care nu mai spera la o astfel de decizie din partea judecătorilor, mai ales după refuzul de care fostul primar s-a lovit în această primăvară la Judecătoria Sectorului 4.
Răducu Mazăre, fiul lui Radu Mazăre, a mărturisit, pentru Știrile Kanal D, că nu se aștepta ca tatăl lui să scape acum de închisoare.
Magistrații au acceptat în cursul zilei de luni, 27 mai, cererea de eliberare condiționată a lui Radu Mazăre. Ultima dată când a vorbit cu fiul său, fostul primar părea foarte optimist. Chiar dacă până acum Radu Mazăre și familia sa nu și-au făcut prea multe planuri pentru momentul în care acesta va fi eliberat concret, iată că fostul politician este hotărât să nu mai apară în spațiul public.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
„Am aflat odată cu voi, să zic (nr. că Radu Mazăre va ieși din închisoare). Foarte emoționat, foarte entuziasmat (nr. se simte), nu mă așteptam. Adică, nu că nu mă așteptam, dar nu mi-am făcut așteptări, nici pozitive, nici negative. Acum câteva zile (nr. a vorbit ultima dată cu tatăl său), făcea ce a făcut în ultimii ani, doar ce terminase să facă sport și avea o atitudine optimistă, ca întotdeauna… Deocamdată nu ne-am făcut niciun plan, așteptăm să ne revedem cu toții și vedem mai departe. În mod cert și categoric, știu că nu își mai dorește să apară în spațiul public, să fie o personalitate publică”, a spus fiul lui Radu Mazăre, pentru Știrile Kanal D.
Citește și: Radu Mazăre, căsătorie în închisoare. Ce are în meniu Radu Mazăre, în ziua nunții
Radu Mazăre a fost condamnat la 9 ani de închisoare în anul 2019, în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri și plaje din Constanța și Mamaia. Câțiva ani mai târziu, în 2022, Radu Mazăre a primit o nouă condamnare, la 5 ani de închisoare, în dosarul Polaris.