Comunicat de presă- Bucureşti, 5 octombrie 2020.

Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER): “România trebuie să-şi facă urgent stocuri de rezervă de medicamente pentru a trece cu bine peste sezonul rece în care va apărea şi noul val de infecţii cu SARS-CoV-2. În lipsa acestor stocuri ne vom afla din nou în situaţia din primăvara, când lipseau medicamente banale din spitale şi farmacii”.

PRIMER – care reuneşte cele mai importante 19 situri de fabricaţie de medicamente din ţară – atrage atenţia că pentru a străbate următoarele 6 luni, care sunt critice, ţările europene încep să îşi facă stocuri substanţiale de medicamente utilizate în răceală şi gripă, de produse injectabile de urgenţă utilizate în secţiile de terapie intensivă precum şi de antivirale care demonstrează rezultate promiţătoare în tratamentul COVID-19. “Încă din lunile iulie şi august producătorii de medicamente din România au primit comenzi de la export de până la 10 ori mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului 2019, semn că ţările destinatare îşi fac stocuri strategice pentru a trece peste pericolele din toamna şi iarna aceasta”, a precizat Dr. Dragoş Damian, Director Executiv PRIMER.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Rusia încearcă sa provoace România. Ambasadorul lui Putin a înfipt, la propriu, steagul Rusiei în Vrancea- antena3.ro

Citeste si: The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur- stirileprotv.ro

Astfel, țări din Uniunea Europeană cum ar fi Spania, Portugalia, Germania, Suedia, Ţările Baltice, Italia precum şi țări din fostul spaţiu sovietic, Orientul Mijlociu şi Asia, comandă cantităţi suplimentare de medicamente utilizate în tratamentul simptomelor răcelii, gripei şi infecţiei cu SARS-CoV-2 cum ar fi paracetamol şi ibuprofen, dar şi medicamente injectabile utilizate în secţiile de terapie intensivă, cum ar fi antibiotice, analgezice, adrenalină, sedative, anticoagulante, relaxante musculare, soluţii perfuzabile.

“Unele dintre aceste medicamente sunt comandate în baza unor autorizaţii de nevoi speciale de către țările destinatare, astfel încât să se poată face stocuri cât mai rapid” a explicat Damian.

Totodată, sunt țări care comandă de la producătorii din state precum Japonia, Rusia, Coreea de Sud şi India cantităţi semnificative de medicamente generice care au demonstrat rezultate promiţătoare în tratamentul infecţiei cu SARS-CoV-2, cum ar fi hidroxiclorochina, dexametazonă, favipiravir şi umifenovir.

Până în acest moment, producătorii de medicamente din ţară nu au primit comenzi de la autorităţi pentru a crea stocuri de urgenţă, astfel că membrii PRIMER au liniile ocupate cu fabricarea comenzilor pentru export. “România trebuie să comande imediat stocuri din medicamentele menţionate mai sus, în cantităţi suficiente. Stăm la dispoziţia autorităţilor, însă dacă nu se fac comenzi din timp exista un risc serios, la fel ca în primăvara acestui an, ca medicamentele necesare să nu mai poată fi găsite sau să nu putem fabrica stocuri suplimentare. În plus, dacă intervin noi stări de urgenţă, medicamentele din import nu vor putea să ajungă în ţară dacă se vor închide graniţele” a conchis Directorul Executiv PRIMER.

Politicile iresponsabile ale legiuitorilor au făcut ca în ultimii 10 ani România să fie dependentă de importurile de medicamente, doar 4% din medicamentele utilizate în ţară sunt fabricate de membrii PRIMER, restul venind din import, îngreunând astfel accesul pacienţilor chiar şi la terapii banale.

Până ce industria farmaceutică nu va fi declarată ramură economică de interes strategic şi se va înfiinţa o autoritate naţională în domeniul medicamentelor, pacienţii vor avea dificultăţi în a-şi găsi medicamentele necesare iar România va pierde venituri bugetare de milioane de euro.

Citeste si: Pensionarele vor primi 375 de lei, pe lângă pensie, în luna decembrie. Cine beneficiază de această sumă?- kfetele.ro

Citeste si: Ultimele ore din viața actorului Andrei Ionescu. Femeia care e îl ajuta la gătit, detalii sfâșietoare: "M-am speriat foarte rău"- radioimpuls.ro

Citeste si: Salariul minim a fost crescut la 4.050 de lei pe lună. De când se aplică majorarea adoptată de Guvern- antena3.ro

Din PRIMER fac parte cele mai importante 19 fabrici de medicamente din ţară: AC HELCOR, ANTIBIOTICE, B.BRAUN, BIO-EEL SRL, BIOFARM, FITERMAN PHARMA, GEDEON-RICHTER, INFOMED FLUIDS, LABORMED-ALVOGEN, LAROPHARM, MAGISTRA CC, POLISANO PHARMACEUTICALS, ROPHARMA, SANTA SA, SLAVIA PHARM, TERAPIA-SUN PHARMA, TIS PHARMACEUTICAL, VIM SPECTRUM, ZENTIVA.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si