Programul Noua Casă 2024 continuă în acest an cu un plafon de garanţii de un miliard de lei. Este cel mai recent anun'venit de la Guvern.

Citește și: Condițiile pentru Prima Casă în 2024: Cum se vor acorda creditele și care este bugetul de garanții aprobat?

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a precizat că în perioada 2009 – 2023 au fost înregistrate peste 330.000

de garanţii şi promisiuni de garantare.

Programul Noua Casă 2024 este destinat exclusiv persoanelor fizice care doresc să cumpere o locuinţă, a mai transmis purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Programul Noua Casă 2024- suma maximă garantată de stat

“Programul Noua Casă continuă în acest an cu un plafon de garanţii de un miliard de lei. Acest program guvernamental contribuit la stabilizarea şi la maturizarea pieţei imobiliare, precum şi a pieţei creditelor ipotecare din România”, a afirmat Mihai Constantin.

Oficialul de la Guvern a menţionat că valoarea maximă a creditului care poate fi accesat pentru o locuinţă de 70.000 de euro este de 66.500 de euro, potrivit News.ro.

În cazul apartamentelor mai scumpe avansul solicitat este de 15%, iar statul garantează maxim 119.000 euro. 

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Citeste si: INTERVIU. Traian Băsescu: ”Sunt cei mai slabi candidați din toate alegerile prezidențiale prin care a trecut România”- wowbiz.ro

“Noua Casă 2024 se acordă în lei, pentru achiziţia unei singure locuinţe, iar valoarea maximă a creditului care poate fi accesat este de 66.500 de euro pentru locuinţe al căror preţ este maximum 70.000 de euro, avansul solicitat fiind de 5%".

Al doilea prag este de 119.000 de euro pentru locuinţe al căror preţ este de maximum 140.000 de euro. În acest ultim caz, avansul solicitat este de 15%. 

Cum să obții un credit prin programul Noua Casă 2024

Românii care doresc să aplice pentru creditul Noua Casă trebuie să țină cont de următoarele condiții:

- să nu dețină proprietate exclusivă sau împreună cu soțul/soția nicio locuință, indiferent de modul în care a fost dobândită
- pot deține în proprietate cel mult o locuință, cu o suprafață utilă mai mică de 50 de mp care nu a fost achiziționată prin programul Prima Casă.

Odată ce accesează programul, românii care aplică pentru Noua casă 2024 vor avea calitatea de împrumutat în raport cu finanțatorul și va trebui să dispună de avansul minim obligatoriu pentru locuința pe care și-o doresc, dar și de o sumă ce va fi blocată într-un depozit colateral, ca garanție pentru acordarea creditului, ce va fi blocat până la rambursarea integrală a creditului și nepurtător de dobândă. Suma va fi echivalentul a 3 rate de dobândă.

Programul Prima Casă 2024 nu are limită de vârstă

Programul Prima Casă 2024 nu are limită de vârstă

[Sursa foto: Pexels]

Programul Noua Casă 2024 nu are limită de vârstă

Programul Noua Casă 2024 nu are limită de vârstă și poate fi accesat fie singur, fie împreună cu partenerul, dacă amândoi îndeplinesc criteriile de eligibilitate ale Programului.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Val de aer polar în România. A nins și s-a depus strat consistent de zăpadă. Imagini din Brașov, Cluj, Neamț- antena3.ro

Dacă unul dintre soți este sau a fost beneficiar al acestui program, cu consultanță din partea băncii, creditul poate fi accesat doar de soțul care îndeplinește condiția referitoare la accesarea unei singure locuințe în cadrul programului și care va avea calitatea de împrumutat, celălalt soț având calitatea de garant/coplătitor.

Garantul, persoana fizică, soțul/soția beneficiarului este parte semnatară a contractului de garantare și are calitatea de co/proprietar al locuinței achiziționate prin programul Prima Casă. Acesta își asumă toate obligațiile și poate beneficia de aceleași drepturi ca beneficiarul.

Cei care își doresc să își achiziționeze o casă prin Programul Prima Casă 2024 vor fi nevoiți să îndeplinească, în plus, și condițiile de eligibilitate cerute de banca cu care lucrează.

Vezi  AICI  mai multe informații utile despre Programul Prima Casă 2024.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si