Rabla local 2023. Programul debutează luni. Ministrul Mediului: ”Proprietarii de maşini vor primi 3.000 lei în schimbul casării unui autovehicul vechi şi poluant”
Rabla local 2023 începe luni! Programul vizează casarea autovehiculelor uzate. De la ora ora 10:00, persoanele fizice pot aplica pentru a primi 3.000 lei în schimbul casării unui autovehicul vechi şi poluant.
Rabla local 2023 vine, în această etapă, cu un buget de 240 de milioane de lei. Ministrul Mediului Mircea Fechet a declarat că aproximativ 100.000 de români ar putea beneficia de acest program.
Rabla local 2023: 3000 de lei, în schimbul unei mașini vechi
” Proprietarii de maşini vor primi 3.000 lei în schimbul casării unui autovehicul vechi şi poluant.
Din suma de 3.000 lei, 2.400 lei sunt alocaţi din Fondul pentru mediu şi 600 lei susţinuţi din bugetul local)”, a declarat ministrul Mediului Mircea Fechet.
Anul acesta, în jur de 500 de primării sunt înscrise în programul Rabla Local. Toți cei care vor aplica vor primi 3.000 de lei în schimbul casării autovehiculului vechi.
500 de unităţi administrativ-teritoriale se află pe listă
„Lista celor aproximativ 500 de unităţi administrativ-teritoriale se află deja pe site-ul Agenţiei pentru Fondul de Mediu. Cetăţenii ar trebui, înainte de a încerca să aplice şi înainte de a se înscrie, să se asigure că unitatea administrativ-teritorială unde îşi au domiciliul este eligibilă în program. Totodată, îmi manifest speranţa, după ce vom constata cu toţii că acest program va fi unul de succes, aşa cum e şi Rabla Clasic, cum e şi Rabla Plus şi restul primăriilor, pentru că în România avem peste 3.000
de UAT-uri, deci mai sunt încă 2.500 care în viitor ar putea să beneficieze de prevederile programului”, a declarat Mircea Fechet.
Singurul lucru pe care trebuie să îl faceți e să vă înregistraţi în siteul AFM-ului. Înregistrarea durează foarte puţin. Una dintre condiții este să aveți domiciliul pe raza unității administrativ-teritoriale repective. De asemenea, trebuie să aveți o mașină pe care să o dați la schimb, mai veche de 15 ani.
”Odată scoase din circulaţie, nu doar că acest lucru va însemna mai puţină poluare şi mai puţine gaze cu efect de seră, dar va însemna, probabil că, odată achiziţionat un nou autoturism, deşi nu există această obligativitate, cu siguranţă va avea un consum şi mai mai bun de carburant.
Şi cu siguranţă maşinile de ultimă generaţie sunt mult mai sigure din punct de vedere al siguranţei în trafic”, a mai precizat Mircea Fechet.
În această primă fază a programului, în jur de 100.000 de români vor putea beneficia de tichete.