În timp ce românii suportă consecințele scumpirilor, șeful Ministerului de Finanțe amintește că cel mai important lucru în perioada Sărbătorilor Pascale este să petrecem timpul alături de cei dragi și să ajutăm pe cei în nevoie.

Răspunsul ministrului

Întrebat despre suma de bani pe care a alocat-o pentru masa de Paște, ministrul a precizat că nu consideră că este relevant dacă a alocat în acest sens 1 leu, 2 lei, 10 lei sau 1.000

de lei.

Citeste si: Carnea de miel din România, mai scumpă decât cea din Marea Britanie

Ministrul Finanțelor a declarat că ar trebui să vedem ce este cu adevărat important de aceste sărbători:

„Nu am alocat niciun buget, nici nu am fost la cumparaturi. Îndemnul meu ar fi să cumpărăm produse românești și să căutăm să vedem dincolo de masa de Paști sau în același timp să vedem ce e mai important de aceste sărbători.

Aceste sărbători ne spun că trebuie să ne uitam din nou în ochii oamenilor cu care locuim sau ne petrecem viața și să ne aducem aminte că cel mai important lucru este să fim aproape de ei. Mai mult cred ca ar fi bine să ne uitam și la cei în nevoie și să-i sprijinim”, a spus ministrul Adrian Câciu.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Adrian Câciu a transmis românilor că „cel mai important în această săptămână – și, de fapt, tot timpul – este să nu uităm că suntem oameni și avem oameni lângă noi; cred că asta ar trebui să restabilim în societate”.

Inflația a crescut mai rapid decât s-a prognozat

Ministrul a anunțat că Guvernul a aprobat joi schema de ajutor de stat pentru investițiile majore în economie de 200 milioane de euro cu accent pe industria prelucratoare, transporturi, asistența sanitară și socială.

Citeste si: Premierul Ciucă, despre escaladarea preţurilor la anumite produse

Câciu a spus că până la finalul anului guvernul va mai veni cu 2 scheme de ajutor de stat pentru zona de procesare-prelucrare.

Citeste si: Inflația anuală din Rusia a crescut la 17,62% până în 15 aprilie, cel mai ridicat nivel din 2002 până în prezent

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Referitor la creșterea prețurilor și a inflației, Câciu a spus că inflația a crescut mai rapid decât s-a prognozat inițial, principalele cauze fiind creșterea prețurilor la energie și conflictul din Ucraina.

Citeste si: Putin anunţă că a fost testată cu succes racheta balistică intercontinentală Sarmat. Va „consolida potenţialul de luptă” şi „securitatea Rusiei”

Materialul complet îl puteți urmări în cadrul jurnalului Știrile Kanal D de la ora 19:00.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si