Deşi iniţiatorii nu au precizat în mod exact care va fi suma acordată gratuit fiecărui cetăţean, au lăsat totuşi să se înţeleagă că va fi vorba de o sumă de 2.500 de franci (2.500 de dolari) pe lună pentru un adult şi un sfert din această sumă pentru un minor.
Iniţiatorii susţin că suma pe care o au în vedere va permite un "trai decent". Cu toate acestea un venit de 30.000
de franci pe an este doar puţin peste pragul sărăciei, care în Elveţia a fost de 29.501 franci în anul 2014. Potrivit datelor Institutului naţional de statistică din Elveţia, aproximativ una din opt persoane din Elveţia se situa anul trecut sub pragul sărăciei, un procent mai mare decât în Franţa, Danemarca şi Norvegia.
"Nu este ca şi cum în Elveţia există sărăcie abjectă. Dar există câteva persoane care nu au suficienţi bani şi există unele persoane care lucrează şi nu câştigă suficient", a declarat Andreas Ladner, profesor de ştiinţe politice de la Universitatea din Lausanne.
Citeste mai mult aici Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro