Traian Basescu a dezvaluit recent, in timpul unei emisiuni TV, ca a trait o perioda tensionata in 2006, cand a primit informatii ca se pregateste rapirea uneia dintre fiicele sale. „Nu am avut vreun sentiment de teamă că mi se întâmplă ceva în timpul mandatelor de la Cotroceni. Au fost momente când le-am prevenit pe fete. Au fost nişte situaţii aflate dintr-o închisoare, în care un super-vestit interlop îşi propusese să organizeze o răpire a uneia din fete.

Informaţia a ajuns la mine, am atenţionat-o, dar şi structurile de securitate şi-au lăsat măsuri. Erau informaţii culese din puşcării, către sfârşitul primului mandat”, a spus Traian Basescu.
Traian Basecu a sustinut ca a primit informatii ca fiica sa e in pericol sa fie rapita
Traian Basecu a sustinut ca a primit informatii ca fiica sa e in pericol sa fie rapita
In 2006, presa a relata pe larg despre cazul unui detinut de la Penitenciarul Rahova, coleg de celula cu sirianul Omar Hayssam, condamnat pentru terorism in dosarul jurnalistilor rapiti din Irak, care sustinea ca Omar pregateste o noua rapire, cea a Elenei Basescu. Acesta a fost adus in instanta, cu cagula pe cap si cu un nume fals, „Tudor Viorel”. Potrivit presei vremii care-l cita pe martorul protejat, un cetatean arab, doctorul Mohamad Yassin, ar fi trebuit sa se ocupe de ”răpirea” Elenei si tot el sa trimita la Palatul Cotroceni o caseta video cu o inregistrare in care Eba sa ceara eliberarea din arest a lui Omar Hayssam. Instanta a cerut dovezi suplimentare, insa „Tudor Viorel” nu a reusit sa le aduca.
La randul ei, Elena Basescu a declarat ca nu a avut vreo banuiala ca ar fi in pericol, desi SPP ii asigura permanent paza.
Un coleg de celula al lui Hayssam a sustinut ca acesta planuia sa o rapeasca pe Elena Basescu
Un coleg de celula al lui Hayssam a sustinut ca acesta planuia sa o rapeasca pe Elena Basescu

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024- antena3.ro

Citeste si: LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024| A doua zi de alegeri în diaspora. 40.000 de alegători au votat până sâmbătă ora 3:00- wowbiz.ro


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si