138 de suflete nevinovate au murit în „Lagărul de exterminare al copiilor”. Nimeni nu a plătit, însă, pentru viețile lor. Ce spune una dintre puținele supraviețuitoare pentru emisiunea Asta-i România despre perioada petrecută în Căminul Groazei.
Căminul-spital de la Cighid, județul Bihor, a fost numit „Castelul groazei” sau „Lagărul de exterminare al copiilor”. Este locul unde mai bine de 100 de copii au murit pe parcursul a doi ani în perioada comunistă. Locul care ar fi trebuit să fie un loc unde copiii cu handicap să găsească alinare și grijă, a reprezentat un coșmar pentru cei mici.
De-a lungul timpului, copiii așteptau moartea în camere fără geamuri, îmbrăcați sumar, înțepeniți de frig sau nemâncați. „ Au fost foarte mulți și acum suntem foarte puțini care am supraviețuit. Îmi amintesc toate secvențele, cum urlau copiii, cum plângeau, cum strigau. Nu puteam să ne apărăm, să spunem ce ne doare ”, povestește Sărmanca, una dintre supraviețuitoarele Orfelinatului Groazei din Cighid pentru „ Asta-i România ”, de la Kanal D.
Adevărul s-a aflat abia la 3 luni după căderea regimului comunist, când reporterii de la o televiziune germană au pătruns în centrul groazei, au filmat şi au făcut publice acele imagini într-un documentar.
Sunt imagini înfiorătoare: copii lăsaţi să zacă în propriile fecale, urlete şi sunetul obsesiv al paturilor ruginite ce se loveau de zidurile reci. În timpul iernii, copiii se înghesuiau unii în alţii ca să nu moară de frig, iar dimineaţa asistentele îi găseau acoperiţi de promoroacă.
Într-un an și jumătate, 138 de copii cu vârste cuprinse între 3 și 12 ani au murit aici. Singura lor vină a fost doar aceea de a se fi născut în ultimii ani de comunism, într-un sistem care avea nevoie doar de copii perfect sănătoși.
Erau copii născuți cu probleme sau, pur și simplu, nedoriți de familii. Erau aduși aici," aruncați" aici, fără speranța de a mai ieși vreodată.La Cighid ajungeau copiii cu diagnostice grave, cu handicap sever, declaraţi irecuperabili de către comisiile medicale. Aceasta era destinaţia lor finală. Oricât de gravă era starea de sănătate nu erau trimişi niciodată la spital. Mureau lent, unul câte unul, singuri, fără căldură, mâncare, medicamente şi afecţiune.
„ Noi am fost trimiși ca să murim acolo ”, spune Sărmanca Beladi, una dintre puținele supraviețuitoare.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
„ Am suportat toate durerile pe care le suportau copiii. Numai nu ne spuneau salvați-ne, faceți ceva cu noi ”, a dezvăluit o fostă infirmieră.
„ Răul produs este evident. Nu s-a sesizat nimeni, să fie avocatul din oficiu al unor destine. Nicio instituție a statului nu s-a autosesizat. Primele reportaje au fost despre acești copii ” Radu Preda, director executiv, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului.
Sărmanca Beladi are acum 34 de ani și își aduce aminte perfect de momentele petrecute în Cighid: „ M-a lăsat la spital și doctorii m-au dat în Oradea și de acolo am ajuns la Chighid. Cum ne țineam noi de mână, cum plângeam, cum ne țineam de pat. Era mai rău ca la pușcărie. Dacă erau ei în locul nostru mai ziceau asta? O fost rău acolo, nu pot spune că a fost bine. Ne mâncau șobolanii ”.
Citeste si: VIDEO| Alexandra a murit! Tanara ca a incercat sa-si faca selfiul perfect, a sfarsit electrocutata
Citeste si: Descoperire macabră a polițiștilor. O tânără de 20 de ani a fost găsită decapitată în apartamentul ei
„ Erau acolo patru saloane mari, ăia au rămas acolo, pe paturile alea, pe o saltea. Am pus și câte 10, 15 copii. Am pus pături. Când am intrat înăuntru, nu se poate povesti. Era foarte rău. În paturile mari stăteau chiar și câte 20. Înainte de Revoluție era dezastru. Nu se poate povesti. Nu aveau nici geamuri. Era ca zăpada, înăuntru copiii abureau, afară frigul. Ăia care au supraviețuit erau în saloane mai micuțe ” Maria Ardelean, fosta îngrijitoare.
Cu gratiile de la pătuțuri s-au împrejmuit crucile celor care au pierit, păstrând astfel vii amintirile pe care Sărmanca le are din perioada petrecută în Căminul Groazei: „ Parcă s-a rupt o parte din trupul meu, parcă mi-au luat o parte din viața mea. Jumătate din inima mea s-a luat, odată cu ei. Nici acum nu îmi vine să cred că stau pe fierul ăsta din pătuțuri și că încă mai este aici. Nu îmi vine să cred că eu mai trăiesc pe pământ ”.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Sărmanca își amintește de toți cei care i-au fost colegi de suferință. La fel de bine își amintește și de medicul Oarcea care a intervenit și a atras fonduri, salvând astfel mulți copii.
Astăzi, fiul medicului Oarcea este cel care continuă misiunea tatălui său, iar Sărmanca a găsit în el un sprijin și un prieten căruia îi cere sfatul ori de câte ori are nevoie.
Acum, fetița chinuită a devenit mamă și are doi copii frumoși. Este căsătorită de 12 ani și reușit să își întemeieze o familie frumoasă, fiind singura, dintre toți cei care au supraviețuit, care a devenit părinte: „ Am ajuns să fiu mamă, am ajuns să simt ce înseamnă să fii mamă pentru copilul tău, ce nu am simțit eu niciodată ”.
Cu toate astea, clipele petrecute la Cighid și-au pus amprenta asupra ei și se simte neînțeleasă: „ Nimeni nu mă înțelege și nu mă ascultă. Mă doare chestia asta, nimeni nu mă înțelege. Mi-e greu, nu pot să uit. Nu știam sentimentele de dragoste, de iubire, de îmbrățișare. Cam târziu am aflat ce înseamnă iubirea și dragostea. La 11 ani am cunoscut-o pe mama. Am fugit. Nu am întrebat-o, nu am vorbit, am fugit. Unde erai când am avut nevoie de tine? Mi-a zis că am fost bolnavă, că am avut puroi. Oricât ți-ar fi de greu, nu îl arunca precum un gunoi. Eu nu știu ce înseamnă să am mamă. Eu nu o judec, dar lasă-mă să am o viață ”.
Ce e cel mai grav este că, nici azi, la o distanță de 30 de ani de la tragedie, nimeni nu a fost tras la răspundere pentru dramele de la Cighid. Dosarul este și azi în... lucru. De parcă s-ar căuta dovezi. Altele, în afara pădurii de cruci albe și mici, fără nume pe ele, sub care se odihnesc trupuri de copii chinuiți. Un cimitir tăcut inconjurat de un gard improvizat din păturile orfanilor morți.
