Viorica Dăncilă aruncă BOMBA! Mesaj nimicitor pentru Victor Ponta
Fostul lider PSD, Viorica Dăncilă, a transmis un mesaj pentru Victor Ponta: ”2020 va fi anul dispariţiei politice a lui Ponta şi a partidului său”
Fostul lider PSD Viorica Dăncilă afirmă că e înduioşător cum Victor Ponta îşi exprimă constant grija faţă de PSD şi cum susţine ideea reformei în partid, ea susţinând că 2020 va fi anul dispariţiei politice a lui Ponta şi a partidului său.
Preşedintele Pro România, Victor Ponta a declarat, la Timişoara, că îşi doreşte ca Sorin Grindeanu să facă reformă în PSD şi să reuşească să convingă social- democraţii că ”Odiosul şi Sinistra” nu mai au ce căuta în partid.
Ponta mai spune că nu îi va fi uşor lui Grindeanu ”să facă curăţenie”.
El a susţinut că Pro România ar putea face o alianţă cu un PSD condus de Grindeanu şi cu o echipă de conducere reformată.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
”E înduioşător cum Victor Ponta îşi exprimă constant grija faţă de PSD şi cum susţine ideea reformei în partidul nostru.
Evident, nu păcăleşte pe nimeni, fiindcă toţi ştim cât de mult „iubeşte” Ponta PSD-ul. Atât de mult încât s-a aliat cu Iohannis şi Orban pentru a da jos un guvern PSD care a făcut multe lucruri bune pentru români. Ponta ne doreşte binele în vorbe, dar în fapte s-a dovedit cel mai mare duşman al partidului nostru”, scrie Viorica Dăncilă sâmbătă pe Facebook.Viorica Dăncilă susţine că ”singura competenţă şi preocupare a lui Ponta în ziua de azi e parazitismul politic – de cine se mai agaţă, pe cine mai amăgeşte, cui îi mai vinde gogoşi”.
”2020 va fi anul dispariţiei politice a lui Ponta şi a partidului său. În faţa electoratului de stânga şi-a pierdut orice credibilitate, iar electoratul de dreapta nu l-a agreat niciodată. PSD e singurul partid care a reprezentat şi poate în continuare reprezenta cu succes electoratul de stânga”, a încheiat fostul lider social-democrat.