Analiștii trag un semnal de alarmă și afirmă că adevarata criză generată de pandemia de coronavirus se va resimți abia la iarnă. Tot atunci se va vedea și impactul majorarii pensiilor și alocațiilor. Iar măsurile anunțate de Guvern pentru companii nu ajută cu nimic dacă acestea rămân doar pe hârtie.

„Veștile nu sunt bune și avem foarte multe riscuri la orizont. Pe finalul acestui an ne așteptăm la probleme pentru companii, de aceea există riscul ca salariile să scadă sau chiar șomajul să crească și în acest context, din păcate gospodăriile din România, familiile, nu sunt pregătite

pentru că nu au investiții care să producă pentru ele”, spune analistul economic Iancu Guda, conform digi24.ro.

„Cât de repede vor ajunge la acele companii granturile și măsurile de finanțare? De la o ordonanță pe hârtie până a fi trase acele granturi și utilizate de companii este cale lungă”, atrage atenția Adrian Bența, expert în fiscalitate.

Citeste si: PSD a anunțat când depune moțiune de cenzură împotriva Guvernului

Salariile vor scădea

„Veștile nu sunt bune și avem foarte multe riscuri la orizont. Pe finalul acestui an ne așteptăm la probleme pentru companii, de aceea există riscul ca salariile să scadă sau chiar șomajul să crească și în acest context, din păcate gospodăriile din România, familiile, nu sunt pregătite pentru că nu au investiții care să producă pentru ele”, spune analistul economic Iancu Guda.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Femeie din Târgu Jiu, care abia se deplasează pe picioare cu un cadru, filmată în timp ce se urcă la volan și conduce- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

Citeste si: Noi scumpiri pentru români, în ciuda pandemiei care a blocat economia

Criza financiara Romania 2020
Criza financiara Romania 2020

26 octombrie, o dată-cheie

Analiștii mai spun că Executivul a luat unele măsuri bune pentru a asigura lichiditate în piață. Una dintre acestea ar fi amânarea termenului de plată a taxelor pentru companii până în 25 octombrie.

Probleme vor fi atunci când unele firme nu vor avea bani să plătească aceste dări.

„Vom vedea în 26 octombrie câte dintre aceste companii își vor permite să plătească acele taxe și câte vor intra sau nu în lipsă de lichiditate și poate insolvență, faliment”, spune Adrian Bența.

Creşterea deficitului bugetar

Statul a cheltuit mai mult decât a încasat de la începutul anului și până acum, iar viitorul incert ar putea crește și mai mult deficitul bugetar.

Guvernul lucrează pe un scenariu cu un deficit bugetar cuprins între 2 și 3% din PIB. Banca Națională a României și Comisia Europeană spun însă că deficitul va fi mult mai mare, undeva la aproximativ 6% din PIB.

Citeste si: Salariu net de 7.500 lei pe lună, în domeniul cel mai bine plătit din economie

Citeste si: Cum își alege Karmen Minune un partener? Contează sau nu banii, pentru aceasta: "Dacă îți alegi bărbatul în funcție de asta, ai pierdut din start!"- kfetele.ro

Citeste si: Mesajul pe care i l-a transmis Claudia Pătrășcanu fostului soţ: "Asta este cel mai important". Gabi Bădălău a împlinit 36 de ani- radioimpuls.ro

Citeste si: Două gemene bogate au anunțat că îşi caută un iubit pe care să îl împartă. Poate să fie și sărac, dar să îndeplinească o condiție cheie- antena3.ro

„Avem deja un deficit la primele 6 luni de 4,6%, este hazardat să spui că vei avea sub 5% deficit pentru întreg anul”, arată Iancu Guda, analist economic.

„Undeva la 7% este un procent previzibil pentru situația actuală, dar dacă se prelungește în continuare scadența taxelor, atunci deficitul va fi mai mare de 7%, probabil se va duce într-un 10%”, prognozează expertul Adrian Bența.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si