"În proiectul de buget pentru anul 2020 creşterea reală a produsului intern brut a fost prognozată la 4,1%. La prima rectificare bugetară, creşterea economică a fost ajustată în teritoriu negativ pe fondul unor incertitudini ridicate asupra relansării economiei. În scenariul actual, pentru a doua rectificare bugetară, creşterea economică pentru anul 2020 este estimată la -3,8%, revizuită de la -1,9% în scenariul precedent, în condiţiile în care starea de alertă s-a prelungit şi în prima jumătate a trimestrului III, ceea ce va conduce la o revenire mai lentă decât se estimase iniţial.

Corespunzător, valoarea nominală a produsului intern brut estimată pentru anul curent este de 1.058 miliarde lei, faţă de 1.082,1 miliarde lei cât s-a avut în vedere la prima rectificare bugetară", se arată în documentul consultat de News.ro.

Economia României ar putea scădea cu 3,8% în acest an, estimează Ministerul de Finanţe

În estimări, s-a ţinut cont de faptul că în condiţiile prelungirii stării de alertă, chiar dacă anumite sectoare şi-au reluat activitatea după încheierea stării de urgenţă, totuşi, aceasta s-a făcut la o capacitate mai redusă, fie datorită restricţiilor de distanţare fizică, fie datorită contextului internaţional. Este cazul activităţilor din domeniul restaurantelor, turismului, transportului (în special cel aerian), precum şi din industrie, arată reprezentanţii Ministerului de Finanţe în proiect.

"Evoluţiile nefavorabile ale pandemiei se vor regăsi şi pe piaţa muncii unde numărul mediu de salariaţi se aşteaptă să ajungă la 5,07 milioane persoane, de la 5,087 milioane persoane cât s-a avut în vedere la prima rectificare bugetară, răspunsul pe piaţa muncii apărând cu un uşor decalaj faţă de momentul ridicării restricţiilor", mai

relevă documentul.

economia româniei 2020

Câştigul salarial mediu brut pentru anul 2020 este proiectat la 5.114 lei/lună, cu o ajustare în jos de 1,9% faţă de estimarea din prima rectificare bugetară ca urmare a prelungirii efectelor coronavirusului, dar se remarcă impactul pozitiv al măsurilor guvernamentale adoptate care va determina creşterea acestuia cu 3,9% faţă de anul 2019.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citeste si: Simona Halep, calificare cu emoții în sferturile turneului de la Praga

Citeste si: OMS: Ambalajele alimentare cu coronavirus nu reprezintă un risc

Citeste si: Zvonurile despre coronavirus au ucis cel puțin 800 de oameni

Coronavirus a influențat economia la nivel global

"Prin numărul mare de persoane angajate în sectorul IMM-urilor corelat cu diversitatea de produse/servicii oferite, menţinerea funcţională a segmentului IMM-urilor reprezintă o cerinţă fundamentală pentru traversarea perioadei de influenţă a coronavirusului SARS-CoV-2 precum şi revenirea economică rapidă", se mai arată în document.

Veniturile bugetului de stat pe anul 2020, se diminuează cu suma de 289,4 milioane lei, în timp ce cheltuielile bugetului de stat pe anul 2020, se majorează cu suma de 24,416 miliarde lei, arată nota de fundamentare a proiectului de Ordonanţă de urgenţă a Guvernului cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, publicat joi noapte în dezbatere de Ministerul de Finanţe.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Citeste si: Simona Gherghe, fosta prezentatoare Acces direct, despre cea mai grea perioadă din viața ei ”M-am simțit stigmatizată”

"Deficitul bugetului general consolidat, în sumă absolută, calculat potrivit metodologiei naţionale (cash) creşte de la 73,4 miliarde lei la 91 miliarde lei acesta reprezentând 8,6% din PIB", se mai menţionează în proiect.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si