Specialiștii în finanțe din Asociaţia CFA Romania se așteaptă ca euro să ajungă la un pas de 5 lei în următoarele 12 luni. Până și ministrul Finanțelor a avertizat cu privire la deprecierea semnificativă a leului.

Citeste si: Curs valutar BNR, vineri 25 septembrie 2020. Leul termină săptămâna în genunchi. EURO, un nou record

”În ceea ce priveşte cursul de schimb euro/leu, 90% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală), neexistând nicio opinie de apreciere a leului.

Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,8886, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,9777”, arată datele CFA.

Potrivit News.ro, anticipaţiile individuale au variat între 4,8500 şi 5,1500 lei/euro. 

Euro atinge al treilea maxim istoric consecutiv

Curs valutar BNR, vineri 24 septembrie 2020:  euro a continuat să se aprecieze  puternic în fața leului și, după ce a sărit ieri pentru prima dată pragul de 4,87 lei, a atins  valoarea de 4,8722 lei, conform anunțului BNR de azi.

Citeste si: Ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, avertisment după majorarea pensiilor în Parlament: Ne îndreptăm spre scenariul Greciei

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Este o  nouă cotație record  a monedei europene, a cincea din ultimele două săptămânii. Ministrul de Finanțe a avertizat zilele trecute că ne putem îndrepta spre scenariul Greciei și către o devalorizare masivă a leului, ca urmare a majorării pensiilor cu 40% în Parlament.

Citeste si:   Soția lui Petre Roman și-a anunțat revenirea în muzică! Silvia Chifiriuc a lansat 3 albume în 30 de ani!

Ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, a lansat marți seara un avertisment dur după majorarea pensiilor în Parlament cu 40 de procente. Cursul valutar s-ar putea deprecia rapid, a spus Florin Cîțu și ne-am putea îndrepta spre scenariul Greciei în perioada următoare.

Rata inflației, în creștere

Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (septembrie 2021/septembrie 2020) a înregistrat o valoare medie de 2,94%.

De asemenea, 60% dintre participanţi anticipează majorarea ratei inflaţiei în următoarele 12 luni. Peste 73% anticipează majorarea primei de risc (măsurată prin CD) a României în următoarele 12 luni.

Citeste si: Horoscop 26 septembrie 2020. Trecutul te bântuie!

Peste 66% consideră supra-evaluate preţurile proprietăţilor imobiliare din marile oraşe.

Sursa: News.ro

 

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si