Un consumator din București a obținut ștergerea unei datorii de 298.000 de lei (aproximativ 62.000 EUR).  Același lucru s-a întâmplat și într-un caz din Oradea, pentru care aceeași bancă a șters suma de 51.930 CHF. În luna iunie, o bancă a șters 43.000 de CHF și a închis creditul unei familii din București care se confrunta cu dificultăți financiare.

Unul dintre efectele produse de aceste recorduri valorice a fost creșterea refuzurilor, din partea consumatorilor, de acceptare a soluțiilor propuse de conciliatorii CSALB.

Astfel, dacă anul trecut, în 85% dintre negocierile purtate între consumatori și bănci, părțile acceptau soluția dată de conciliatorii CSALB, trendul din ultimele luni arată o scădere a numărului de soluții acceptate. Acum, doar 80% din negocieri se încheie cu o împăcare. Cauza principală (65%) pentru care negocierile au eșuat o reprezintă refuzurile venite din partea consumatorilor. Practic, consumatorii au așteptări mai mari în raport cu ofertele băncilor și compară, în mod greșit, beneficiile obținute de alți consumatori cu propriile beneficii. Acest lucru a dus la eșuarea a peste 50 de negocieri în primele nouă luni ale anului.

Iată câteva exemple în care negocierile cu băncile au eșuat după ce consumatorii au refuzat soluțiile date de conciliatori:

  • După negocierea care avea ca obiect reechilibrarea a două contracte de creditare, conciliatorul a propus părților conversia ambelor credite din CHF în lei, cu un discount de 17,5% pentru un credit din anul 2008 și de 25% pentru un credit din 2007.
    În urma conversiei dobânda aferentă ambelor credite urma să fie IRCC+ 3.5%, însă consumatorul a refuzat propunerea.
  • Reducerea comisionului de administrare de la 0,12% la 0,06%, ceea ce ar însemna o economie de 1.050 de CHF. Acordul includea și posibilitatea restructurării creditului dacă respectivul consumator ar fi întâmpinat probleme financiare.
  • Într-un dosar de conciliere în care părțile au ajuns după executare silită a imobilului, consumatorul a refuzat soluția de reducere cu 50% a sumei rămase de achitat și reeșalonarea diferenței pe o perioadă de 7 ani, cu dobândă zero.
    Reducerea de 50% oferită de bancă reprezenta suma de 41.100 lei.
  • Consumatorul, fost angajat al băncii cu care a negociat în cadrul CSALB, a solicitat anularea comisionului de administrare perceput lunar (aproximativ 40 de euro/lună) și restituirea lui din 2008 până în prezent. Banca a acceptat eliminarea acestui comision doar pentru o perioadă de 12 luni, motiv pentru care consumatorul a refuzat soluția propusă.

Fac un apel către consumatori să nu se mai raporteze la alte cazuri soluționate în cadrul CSALB deoarece fiecare caz este particular, la fel cum și băncile se raportează la fiecare consumator în mod diferit. Vă reamintim că recordurile valorice înregistrate în urma concilierilor reprezintă sume șterse din soldul unor consumatori aflați în situații sociale și financiare extrem de dificile. Recomand realism și echilibru față de așteptările pe care le au consumatorii de la bănci și o analiză atentă înainte de a refuza propunerea venită din partea conciliatorilor. Să se gândească în primul rând la faptul că nu toți consumatorii care trimit cereri către CSALB ajung să negocieze cu băncile, dar și la faptul că, refuzând o ofertă pe care o consideră insuficient de favorabilă lor, rămân doar cu alternativa instanței, acolo unde costurile de timp și de bani sunt incomparabil mai mari, deoarece procedura de negociere este gratuită pentru consumatori, în cadrul CSALB. Pentru bănci ar fi necesară o disponibilitate mai mare pentru negociere în cadrul Centrului și o adaptare a ofertelor la fiecare caz analizat.

Reprezentanții băncilor care participă la concilieri trebuie să aibă mandate mai permisive, pregătindu-ne astfel pentru ceea ce s-ar putea întâmpla la începutul anului viitor când vor înceta toate efectele reglementărilor care au stabilit amânarea plății ratelor. Ne așteptăm ca anul viitor să înregistrăm mai multe cereri de negociere, iar băncile trebuie să fie pregătite pentru acest fapt”, spune Alexandru Păunescu, Președintele Colegiului de Coordonare al CSALB. 

CSALB
Alexandru Păunescu

Ce spun conciliatorii care intermediază negocierile:

Nela Petrișor, conciliator CSALB: Sunt câteva cauze care, în opinia mea, duc la aceste refuzuri venite din partea consumatorilor. De exemplu, unii oameni așteaptă alte modificări legislative care să le maximizeze beneficiile obținute în raport cu băncile. O altă cauză este atitudinea rigidă, radicală a celor două părți în timpul negocierilor, când nimeni nu vrea să renunțe la poziția inițială. Le recomand consumatorilor să nu uite o vorbă veche care spune că „ce este în mână nu e minciună”. Este bine să accepte o soluție care le dă o rezolvare chiar și de moment. Într-un moment dificil este mai înțelept să spui „da” decât „nu”, mai ales în vremuri grele cum sunt acestea.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Femeie din Târgu Jiu, care abia se deplasează pe picioare cu un cadru, filmată în timp ce se urcă la volan și conduce- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

Camelia Popa, conciliator CSALB: Unii consumatori se așteaptă să obțină tot ceea ce ei cer, nefiind dispuși să negocieze. Asta se întâmplă deși majoritatea dintre ei nu cunosc nici actele adiționale pe care le-au semnat de a lungul timpului. În plus, compară cazul lor cu alte cazuri soluționate de CSALB, deși situațiile nu sunt similare, iar mulți dintre ei nu au dificultăți sociale sau financiare care să le justifice cererile. Mulți pleacă de la premisa că băncile restituie unele sume de bani și cererea lor se bazează doar pe acest fapt. De exemplu sunt cazuri în care băncile au acordat dobânzi minime unor consumatori, urmând ca atunci când aceștia își revin din punct de vedere financiar, banca să-și recupereze dobânda neîncasată. Doar că, unii consumatori solicită ca acest lucru să nu se întâmple și să beneficieze de aceeași dobândă redusă.

CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 19 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal).

Citeste si: Cum își alege Karmen Minune un partener? Contează sau nu banii, pentru aceasta: "Dacă îți alegi bărbatul în funcție de asta, ai pierdut din start!"- kfetele.ro

Citeste si: Mesajul pe care i l-a transmis Claudia Pătrășcanu fostului soţ: "Asta este cel mai important". Gabi Bădălău a împlinit 36 de ani- radioimpuls.ro

Citeste si: Două gemene bogate au anunțat că îşi caută un iubit pe care să îl împartă. Poate să fie și sărac, dar să îndeplinească o condiție cheie- antena3.ro

 

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si