Ordonanţa de Urgenţă privind eşalonarea la plată a datoriilor către stat acumulate după declanşarea stării de urgenţă a fost publicată luni în Monitorul Oficial. Pentru acordarea eşalonării de plată, românii- atât persoane fizice, cât și juridice- trebuie să depună cerere până la data de 15 decembrie 2020.

Citeste si: Descoperire incredibilă: NASA a declarat că există apă pe Lună

Eşalonarea la plată nu se acordă pentru sume de până la 500 de lei, în cazul persoanelor fizice, respectiv 5.000

de lei, în cazul persoanelor juridice. Pentru obligaţiile bugetare ce fac obiectul eşalonării la plată se suspendă executarea silită.

Ce prevede Ordonanța de urgență a Guvernului

Ordonanța de urgență adoptată săptămâna trecută de Guvern prevede o procedură alternativă simplificată de acordare a eşalonării la plată pentru cel mult 12 luni pentru obligaţiile bugetare principale şi accesorii a căror scadenţă/termen de plată s-a împlinit după data la care a fost declanşată starea de urgenţă şi până la data eliberării certificatului de atestare fiscală.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citeste si: OMS, avertisment pentru Europa: "Boala poate intra într-o zonă și mai întunecată"

De asemenea, Executivul a decis prelungirea până la 25 decembrie a perioadei în care nu se percep dobânzi şi penalităţi pentru obligaţiile fiscale neachitate la termen, a căror scadenţă s-a împlinit după declanşarea stării de urgenţă.

"Pe perioada pentru care au fost acordate eşalonări la plată, începând cu data de 26 decembrie 2020, pentru obligaţiile fiscale eşalonate la plată, cu excepţia celor prevăzute la art.

173 alin. 2 din Codul de procedură fiscală se datorează şi se calculează dobânzi. Nivelul dobânzii este 0,01% pentru fiecare zi de întârziere", se arată în actul normativ, prezentat de Agerpres.

La cerere, debitorul poate anexa graficul de eşalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eşalonare. De asemenea, trebuie să nu înregistreze obligaţii bugetare restante la data declarării stării de urgenţă şi neachitate ulterior; să nu se afle în procedura insolvenţei; să nu se afle în dizolvare potrivit prevederilor legale în vigoare; să aibă depuse toate declaraţiile fiscale; să nu i se fi stabilit răspunderea potrivit legislaţiei privind insolvenţa şi/sau răspunderea solidară, potrivit prevederilor art. 25 şi 26 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si