Rapperul MF Doom a murit la vârsta de 49 de ani
Rapperul american de origine britanică MF Doom a murit la vârsta de 49 de ani, a anunţat familia sa pe reţelele de socializare.
Pe numele real Daniel Dumile, rapperul era cunoscut pentru stilul aparte de interpretare şi pentru faptul că în show-uri purta diverse măşti.
Într-un mesaj publicat pe contul de Instagram al rapperului, soţia lui a spus că el a murit pe 31 octombrie 2020. Reprezentanţii lui au confirmat de asemenea pentru revista Rolling Stone.
Citeste si: Politician răpus de COVID la 41 de ani. Ieșise victorios în recentele alegeri
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: Coșmar într-un azil de bătrâni: 18 morți după vizita unui Moș Crăciun infectat cu coronavirus
Numeroşi artişti, între care Run The Jewels şi Tyler the Creator, i-au adus omagii.
MF Doom s-a născut la Londra, dar în copilărie s-a mutat cu familia la New York.
În adolescenţă a cântat cu grupul hip-hop KMD, iar după ce fratele lui mai tânăr a murit, a renunţat o perioadă la muzică. În 1997, a reapărut la evenimente open-mic acoperindu-şi faţa cu ciorapi. Cu timpul, a început să poarte măşti în timpul recitalurilor.
MF Doom a lansat şase albume solo şi este cunoscut şi pentru colaborări cu unii ca Danger Mouse şi Ghostface Killah.