”Era altui tiran se sfârşeşte, iar azi (miercuri) este ultima zi a domniei sale înfiorătoare”, a declarat Hassan Rohani în Consiliul de Miniştri.

”De-a lungul celor patru ani ai săi (la Casa Albă, Donald Trump) nu a dat decât roadele nedreptăţii şi corupţiei şi a adus numai probleme poporului său şi restului lumii”, a adăugat preşedintele iranian într-o alocuţiune televizată.

Teheranul şi Washingtonul şi-au întrerupt relaţiile diplomatice în 1980

În mai 2018, Donald Trump a retras în mod unilateral Statele Unite din Acordul de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian, a restabilit şi multiplicat sancţiunile ameriane impuse Teheranului, după ce cea mai mare parte a acestora au fost ridicate în schimbul unei limitări drastice a programului atomic al Republicii islamice.

Citeste si: Locurile de parcare se scumpesc în marile orașe. În București taxa ar putea ajunge la 600 de lei pe an

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Doctorii au descoperit un bărbat cu trei penisuri. Este primul caz de acest fel din lume care a putut fi studiat- antena3.ro

Citeste si: Arma teribilă testată cu succes de Franța. Va avea misiunea de a-i elimina pe luptătorii lui Putin aflați în Ucraina- wowbiz.ro

Citeste si: Doliu în sportul românesc. Un multiplu campion s-a stins înainte de vreme

Aceste sancţiuni au aruncat Iranul într-o recesiune violentă, iar ca retorsiune faţă de retragerea Washingtonului din acord, Teheranul s-a retras în mod treptat, începând din 2019, din cea mai mare parte a angajamentelor-cheie pe care şi le-a asumat la Viena.

În cadrul unei audieri în Senat vederea confirmării sale în funcţia de secretar de Stat, Antony Blinken, ales de Joe Biden să-i fie şeful diplomaţiei, a apreciat marţi că Donald Trump a făcut Iranul ”mai periculos”.

Antony Blinken a confirmat voinţa preşedintelui ales de reintroduce rapid Statele Unite în Acordul de la Viena.

Însă el a condiţionat acest lucru de o revenire- prealabilă- a Iranului la respectarea strictă a angajamentelor sale, în contextul în care Teheranul cere, înainte de orice altceva, o ridicare a sancţiunilor americane şi ca Washingtonul să-şi respecte toate obligaţiile.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si