Incendiu cu cel puțin 10 morți, la un centru comercial în care se află un spital cu pacienţi COVID-19
Un incendiu a izbucnit joi noapte într-un un spital în care erau internați pacienți bolnavi de COVID-19. Spitalul este localizat într-un centru comercial din orașul Mumbai, din India. În urma incendiului au murit minim 10 persoane.
Corporația municipală BrihanMumbai (BMC) a declarat vineri că numărul morților din cadrul incendiului izbucnit în zona Bhandup a crescut la 10. Agenția civică a mai spus că trei corpuri neîsuflețite nu au fost încă identificate.
Incendiul a izbucnit de la primul etaj al mall-ului Dreams, chiar înainte de miezul nopții și a afectat și spitalul Sunrise care se afla la etajul superior al clădirii. Se pare că două persoane au decedat, însă nu au decedat din cauza incendiului, ci din cauză că erau infectate cu virusul SARS-Cov-2.
Pacienții bolnavi de COVID-19 au fost trimiși către alte spitale
”Au existat două cadavre (din cauza COVID-19) care au fost, de asemenea, evacuate. Nu a existat nici un accident din cauza incendiilor”, a declarat spitalul într-o declarație vineri dimineață.
"Fumul a ajuns la spitalul situat la ultimul etaj. Toate alarmele de incendiu au sunat și, prin urmare, toți pacienții au fost evacuați în siguranță din cauza fumului în zona de refugiu împotriva incendiilor", se mai spune în comunicat.
Incendiul a fost unul grav
Poliția a spus că este vorba de un incendiu de „nivelul patru” (apel de urgență grav) și încearcă să afle cauza acestuia.
Douăzeci de mașini de pompieri, 15 cisterne cu apă și ambulanțe au ajuns repede la fața locului.
India a înregistrat 59.118 de noi infectări noul coronavirus în ultimele 24 de ore, unul dintre cele mai mari bilanţuri zilnice de la 18 octombrie, potrivit unor date publicate vineri de către Ministerul indian al Sănătăţii, iar oraşul Mumbai a înregistrat joi peste 5.000
de cazuri COVID-19, ceea ce reprezintă un record de la începutul pandemiei.
Bilanţul total al contaminărilor a crescut la 11,85 milioane de la începutul epidemiei. Totodată, India a înregistrat vineri 257 de morţi din cauza covid-19, iar bilanţul total al deceselor a crescut la 160.949.