Premierul Nicolae Ciucă l-a numit, joi, pe Lucian Ovidiu Heiuş preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), cu rang de secretar de stat, şi i-a cerut acestuia ca principal obiectiv creşterea nivelului de colectare a taxelor la buget, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului.

Citeste si: Până la ce dată trebuie plătite taxele și impozitele locale în 2022. Ce riști dacă nu le plătești la timp

Lucian Heiuș este preşedintele organizaţiei PNL Orăştie (din 2016) și a deținut funcția de director general la Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara.

Ce i-a cerut premierul Ciucă noului șef al ANAF, Lucian Heiuș

Premierul Nicolae Ciucă i-a cerut noului președinte al ANAF ca principalul obiectiv să fie creșterea nivelului de colectare "pentru a asigura finanțarea măsurilor economice și sociale pentru protejarea cetățenilor și economiei de efectele perioadei dificile pe care o traversăm".

Citeste si: Schema prin care o grupare de români a furat 16 milioane de euro din conturile bancare ale unei companii

Creșterea încasărilor din primul trimestru al acestui an comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut trebuie continuată într-un ritm mai susținut, consideră prim-ministrul României.

Noul șef al ANAF, Lucian Heiuș, la o întâlnire a Tineretului liberal

[Sursa foto: Facebook / Lucian Heius ]

Implementarea proiectelor “Radarul mărfurilor” și „E-factura” sunt, de asemenea, în măsură să aducă mai mulți bani la bugetul de stat și să asigure un mediu de business concurențial, a mai afirmat premierul Nicolae Ciucă.

Lucian Heiuș, primul mesaj după preluare funcției 

Noul şef ANAF, Lucian Heiuş, a transmis într-un mesaj pe Facebook că îşi propune, în mandatul său, să accentueze „poziţia ANAF ca partener onest al contribuabililor corecţi”, dar şi o luptă „împotriva evaziunii fiscale”.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Lucian Heiuș vrea să contribuie la dezvoltarea și modernizarea instituției de care spune că este legat profesional și sufletește de mult timp. "Suntem o echipă profesionistă și capabilă, iar misiunea noastră este să asigurăm resursele necesare pentru ca statul să îi poată servi cât mai bine pe cetățeni", scrie liberalul ardelean.

Citeste si: VIDEO| Românii nu mai vor să lucreze în turism. Patronii de hoteluri reușesc cu greu să găsească angajați

Cine este Lucian Heiuș, noul președinte ANAF

Lucian Heiuş are 57 de ani și s-a născut în Orăştie, judeţul Hunedoara. Potrivit CV-ului publicat pe site-ul Camerei Deputaţilor, el a urmat cursurile Liceului de Chimie Industrială nr. 1 Orăştie, secţia electrotehnică (1980-1984).

Ulterior, a absolvit Facultatea de Mecanică, în cadrul Institutului Politehnic Cluj-Napoca (1985-1990), Facultatea de Ştiinţe Economice în cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj Napoca (1994-1999) şi Facultatea de Management Turistic şi Comercial din cadrul Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir” din Cluj-Napoca (1994-1999).

În 2006, a absolvit un master în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Juridice de la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad.

Din punct de vedere profesional, Lucian Heiuş a lucrat inițial ca inginer la Întreprinderea Vagoane Arad, ulterior fiind șef de birou desfacere şi director comercial la SC Favior Vidra SA Orăştie (1991-1999).

În cursul anului 1999, a fost director la SC HPN Lux SRL Orăştie, iar din 1999 până în 2005 a fost director la SC Fablor Pell SRL Orăştie. A fost director executiv (2005-2009), trezorier şef (2009), director executiv (2009-2012), consilier superior (2012) în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Hunedoara.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

În intervalul 2012-2013, a ocupat poziţia de director general la SC Uzina Mecanică Orăştie. În cursul anului 2013 a fost director executiv la Camera Agricolă Judeţeană Hunedoara şi director general adjunct în cadrul Direcţiei Generale a Domeniilor Reglementate Specific şi Direcţiei de Buget, Contabilitate Internă, Investiţii şi Achiziţii Publice din cadrul Ministerului Finanţelor Publice.

Lucian Heiuș a mai fost director general la Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara (2013-2014), director executiv- servicii interne (mutare temporară) (2014-2015), director general (2016) la Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara.

El este membru al PNL, fiind preşedinte al organizaţiei PNL Orăştie (1999-2005; din 2016) şi membru în biroul permanent judeţean PNL Hunedoara (2002-2005).

Ce avere are Lucian Heiuș

Lucian Heius deţine 4 autoturisme (Suzuki Samurai, VW Touareg, Nissan Terano II şi Mazda CX7), are două terenuri agricole de peste 7 hectare şi două terenuri intravilane, 2 case de locuit provenite din donaţie şi moştenire, o casă de vacanţă şi un apartament, conform declaraţiei sale de avere.

După zilele de sărbătoare din perioada Paștelui, mai trebuie și mișcare, a scris Lucian Heiuș pe Facebook.

[Sursa foto: Facebook / Lucian Heius]


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si