Sărbătoare 19 mai 2022. În fiecare an, la data de 19 mai, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Sfințit Mucenic Patrichie, episcopul Prusei.  

Cine a fost Sfântul Sfințit Mc. Patrichie, episcopul Prusei?

Sfântul Sfințit Mucenic Patrichie a trăit în primul secol creștin, în cetatea Prusia din Asia. El a convertit mulți oameni la credința în Hristos.

În timpul împăratului Iulian Apostatul, Sfântul Patrichie a fost aruncat de păgâni in ape fierbinți.

Episcopul Patrichie a stat de față înaintea eparhului Iulie care, căutând să-l facă să se închine la idoli, îi spunea că izvorârea apelor celor calde se face prin purtarea de grijă a zeilor și sunt vărsate pentru binele oamenilor, potrivit basilica.ro.

Troparul Sfântului Patrichie – Glasul 4

„Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule” .

Sfântul mucenic Patrichie i-a spus că într-adevăr pentru binele oamenilor izvorăsc apele termale, însă prin puterea Domnului nostru Iisus, care a rânduit două locuri: unul plin de bunătăți, în care se odihnesc drepții, iar celălalt plin de întuneric și de foc, unde vor fi osândiți păcătoșii după învierea cea din morți.

Citeste si: Înălţarea Domnului 2022: Pe ce dată pică în calendarul ortodox şi ce tradiţii se respectă în această zi sfântă

Sfântul Patrichie a vrut să explice eparhului felul și rostul acestei rânduieli dumnezeiești, însă acesta a poruncit să fie aruncat în mijlocul apelor fierbinți, dar sfântul nici un rău nu a pățit, iar atunci i-a fost tăiat capul cu sabia.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: După 18 ani de căsătorie, un italian a aflat că soția sa fusese bărbat. A mers direct la tribunal- antena3.ro

Citeste si: Mesajul Ucrainei pentru nord-coreenii trimiși să lupte de partea lui Putin. ”Mii de soldați ruși au luat decizia corectă”- wowbiz.ro

Citeste si: Pe ce dată pică Paştele ortodox şi catolic în 2023?

Calendar ortodox 2022 mai- sărbători

Iată calendarul ortodox pentru luna mai 2022!

1 D Sf. Prooroc Ieremia; Sf. Cuv. Mc. Eftimie, Ignatie și Acachie
Duminica a II-a după Paști (a Sf. Ap. Toma); Ap. Fapte V, 12-20; Ev. Ioan XX, 19-31; glas 1, voscr. 1
2 L Aducerea moaștelor Sf. Ier. Atanasie cel Mare în Constantinopol; †) Sf. Ier. Atanasie al III-lea (Patelarie), patr. Constantinopolului; Sf. Matrona din Moscova
3 M †) Sf. Cuv. Irodion de la Lainici; Sf. Mc. Timotei și soția sa, Mavra
4 M Sf. Mc. Pelaghia; Sf. Cuv. Monica, mama Fer. Augustin (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)
5 J Sf. M. Mc. Irina; Sf. Cuv. Mc. Efrem cel Nou
6 V Sf. și Dreptul Iov, mult răbdătorul; Sf. Mc. Varvar (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)
7 S Arătarea pe cer a semnului Sf. Cruci în Ierusalim; Sf. Mc. Acachie și Codrat
8 D †) Sf. Ap. și Ev. Ioan Teologul; Sf. Cuv. Arsenie cel Mare
Duminica a III-a după Paști (a Mironosițelor); Ap. Fapte VI, 1-7; Ev.

Marcu XV, 43-47; XVI, 1-8; glas 2, voscr. 4
9 L Sf. Prooroc Isaia; Sf. Mc. Hristofor; Aducerea moaștelor Sf. Ier. Nicolae la Bari
10 M Sf. Ap. Simon Zilotul
11 M Sf. Sfințit Mc. Mochie pr.;Sf. Ier. Metodie și Sf. Cuv. Chiril, luminătorii slavilor (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)
12 J †) Sf. Mc. Ioan Valahul; Sf. Ier. Epifanie, arhiep. Ciprului și Gherman, patriarhul Constantinopolului
13 V Sf. Mc. Glicheria; Sf. Cuv. Serghie Mărt. (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)
14 S Sf. Mc. Isidor din Hios; Sf. Sfințit Mc. Terapont, ep. Ciprului;
15 D Sf. Cuv. Pahomie cel Mare; †) Sf. Ier. Iacob Putneanul, mitr. Moldovei
Duminica a IV-a după Paști (a slăbănogului de la Vitezda); Ap. Fapte IX, 32-42; Ev. Ioan V, 1-15; glas 3, voscr. 5
16 L Sf. Cuv. Teodor cel Sfințit; †) Sf. Cuv. Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei
17 M Sf. Ap. Andronic și soția sa, Iunia; Sf. Cuv. Nectarie și Teofan
18 M Înjumătățirea praznicului Cincizecimii; Sf. Mc. Petru, Dionisie și Paulin (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)
19 J Sf. Mc. Patrichie, ep. Prusei
20 V Sf. Mc. Talaleu; Sf. Cuv. Talasie; Sf. Lidia din Filipi (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)
21 S †) Sf. Împ., întocmai cu ap., Constantin și mama sa, Elena
22 D Sf. Mc. Vasilisc și Marcel; Sf. Părinți de la Sinodul al II-lea Ecumenic
Duminica a V-a după Paști (a Samarinencii); Ap. Fapte XI, 19-30; Ev. Ioan IV, 5-42; glas 4, voscr. 7
23 L Sf. Ier. Mihail Mărt., ep. Sinadei; Sf. Mironosiță Maria lui Cleopa
24 M Sf. Cuv. Simeon cel din Muntele Minunat
25 M Odovania Înjumătățirii praznicului Cincizecimii; † A treia aflare a capului Sf. Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)
26 J Sf. Ap. Carp și Alfeu; Sf. Mc. Averchie și Elena
27 V Sf. Mc. Iuliu Veteranul; Sf. Sfințiți Mc. Eladie și Terapont, ep. Sardei; Sf. Mărt. Ioan Rusul (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)
28 S Sf. Ier. Eutihiei, ep. Melitinei și Nichita, ep. Calcedonului
29 D Sf. Mc. Teodosia, fecioara; Sf. Sfințit Mc. Olivian
Duminica a VI-a după Paști (a orbului din naștere); Ap. Fapte XVI, 16-34; Ev. Ioan IX, 1-38; glas 5, voscr. 8
30 L Sf. Cuv. Isaachie Mărt. și Varlaam
31 M Sf. Mc. Ermie, Eusebiu și Haralambie

Citeste si: Anunț important pentru elevele și studentele din țară! Noi tichete sociale de la Guvern- kfetele.ro

Citeste si: Cine este și cu ce se ocupă Diana, fiica Deliei Budeanu. Detalii neștiute despre primul copil al regretatei crainice TV- radioimpuls.ro

Citeste si: Fiica milionarului Ioan Crișan, reținută pentru uciderea lui. Anchetatorii au aflat de ce Laura Crișan a comandat asasinarea acestuia- antena3.ro

Citeste si: Acatistul Sf. Nicolae: Are puterea de a vindeca suferințele

 

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si