Ce spune ministrul Finanțelor despre impozitarea pensiilor
Ministrul Finanțelor Publice, Adrian Câciu, nu a oferit un răspuns clar cu privire la posibilitatea ca toate pensiile să fie impozitate, nu doar pensiile speciale.
Adrian Câciu, ministrul de Finanțe, urmează să îi prezinte vineri premierului Ciucă soluții pentru impozitarea pensiilor, mai ales a celor speciale, cu până la 50%, informează Antena 3.
Ministrul de Finanțe spune că mai are nevoie de date suplimentare înainte de prezentarea raportului către șeful Executivului.
Întrebat despre posibilitatea ca toate pensiile să fie impozitate, nu doar cele ”speciale”, Adrian Câciu a răspuns:
"Cu riscul de a vă dezamăgi, nu voi da acum acest răspuns. Pentru că sunt elemente pe care trebuie să le avem în vedere, mai ales ținând cont de decizia din 2020, a Curții Constituționale, în care contributivitatea nu poate fi afectată din perspectiva impozitării. De aceea trebuie să ne uităm foarte atent. Răspunsul nu este nici da, nici nu, ne uităm foarte atent. Pentru că implicațiile nu sunt numai fiscale sau economice ci sunt și din perspectivă de constituționalitate și juridică", a spus ministrul de Finanțe la Antena 3.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Ministrul de Finanțe a dat asiguări că sistemul de pensii nu este în pericol.
„Sistemul de pensii nu este în pericol. Dreptul la pensie este una, finanţarea este alta. Unii politicieni au spus că acest sistem va colapsa. Dacă suntem corecţi în societate şi plătim toţi contribuţii nu are cum să colapseze”, a precizat ministrul.
Citeste si: Când cresc pensiile cu 10%. Data exactă anunțată de autorități
Referitor la impozitarea pensiilor speciale, ministrul Câciu a declarat că o analiză este în curs.
„Analiza din cadrul Ministerului de Finanţe este în derulare. Sunt o serie de simulări care au loc, sunt o serie de date care se strâng”, a mai declarat ministrul Adrian Câciu.