Dolarul american a urcat miercuri până la cel mai ridicat nivel din ultimii 20 de ani, în condițiile în care valuta SUA este un "refugiu" tradiţional în perioadele de crize. 

Citeste si: ULTIMA ORĂ. Vladimir Putin, discurs despre anexarea la Rusia a celor patru regiuni din Ucraina unde vor avea loc referendumuri

Un alt element care a contribuit la creșterea dolarului este acela al așteptărilor legate de o nouă majorare semnificativă a dobânzii de bază din partea Rezervei Federale (FED-ul american), informează Agerpres.

Citeste si: Curs valutar BNR azi, 21 septembrie 2022. La ce valoare a ajuns moneda euro?

Potrivit Dollar Index, care măsoară evoluţia monedei americane în raport cu un coş format din alte şase valute, a fost înregistrat un nou record al perioadei 2002-2022 (urcare cu 0,5% până la 110,87 puncte).

Monedele europene, scăderi pe linie

Urmare a escaladării războiului din Ucraina, monedele europene au avut de suferit, euro depreciindu-se cu 0,56% până la 0,9913 dolari iar lira sterlină cu 0,31% până la 1,1345 dolari, după ce anterior a coborât până la 1,1304 dolari, minimumul ultimilor 37 de ani.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Rezultate parțiale. Se numără ultimele voturi. Luptă strânsă între Elena Lasconi și Marcel Ciolacu pentru turul doi- antena3.ro

Citeste si: REZULTATE EXIT-POLL-URI la alegerile prezidențiale 2024- primul tur. Marcel Ciolacu și Elena Lasconi, în turul doi- wowbiz.ro

Situația economică este tot mai complicată în condițiile în cae războiul a ajuns în a şaptea lună, iar Moscova pierde teren pe câmpul de luptă, fără să se întrevadă un posibil armistițiu.

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a precizat miercuri că Rusia va mobiliza 300.000 de rezervişti pentru a-şi consolida trupele în Ucraina.

"Evident că avem o situaţie în care investitorii se îndreaptă spre valori de refugiu şi avem de asemenea aşteptări că vom vedea astăzi o nouă majorare de dobândă din partea Fed.

Aşa că dolarul era deja puternic iar apropierea Ucrainei de ţările din Europa îi face pe oameni să se gândească cum va arăta situaţia dacă războiul din Ucraina escaladează. Deci este o sabie cu două tăişuri, care afectează în mod diferit euro, lira sterlină şi dolarul", a apreciat Danni Hewson, analist financiar la AJ Bell.

O nouă majorare a dobânzilor, pe masa FED-ului american

Potrivit analiştilor, comitetul de politică monetară, organismul de decizie de la Federal Reserve, ar urma să anunţe miercuri o nouă majorare a dobânzii de bază, cea de-a cincea scumpire a creditului de după luna martie, în condiţiile în care inflaţia rămâne aproape de maximumul ultimilor 40 de ani.

Majoritatea analiştilor se aşteaptă ca Fed-ul să anunţe o majorare a dobânzii de referinţă cu 75 de puncte de bază dar o creştere cu 100 de puncte de bază (un punct procentual).

Rubla rusească, în cădere liberă

Moneda rusească a coborât miercuri până la un curs de 63 de ruble pentru un dolar, revenind la cea mai redusă valoare din ultimele două luni, iar acţiunile companiilor ruseşti au înregistrat scăderi de peste 10%.

Citeste si: Modificări la Codul Muncii

Rubla rusească a înregistrat miercuri dimineața o depreciere de 2,6%, fiind cotată la 62,18 unităţi pentru un dolar, după ce anterior a scăzut până la 62,975 ruble pentru un dolar, cel mai slab curs de după data de 7 iulie.

Citeste si: Pensionarele vor primi 375 de lei, pe lângă pensie, în luna decembrie. Cine beneficiază de această sumă?- kfetele.ro

Citeste si: Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e prea târziu. Mi-am dovedit că sunt un om prea mândru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Rezultat exit poll alegerile prezidenţiale 2024: Marcel Ciolacu intră în turul doi cu Elena Lasconi. Călin Georgescu, marea surpriză- antena3.ro

rubla

Rubla, depreciere de peste 2,6 procente

[Sursa foto: Pixabay]

Moneda rusească s-a depreciat cu 1,7% în raport cu euro, care era cotat la 61,61 ruble, şi 1,5% în raportul cu yuanul chinez, care se tranzacţiona pentru 8,776 ruble.

În paralel, indicii bursieri ruseşti erau în picaj, în condiţiile în care acţiunile giganţilor energetici Rosneft şi Gazprom afişau la un moment dat scăderi de aproximativ 12%.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si