Polițiștii argeșeni propun procurorilor trimiterea în judecată a unui bărbat din Pitești, angajat ca factor poștal la care a delapidat aproape 85.000 de lei reprezentând bani pe care i-a luat din gestiune şi pensii pe care nu le-a livrat beneficiarilor. Prejudiciul a fost acoperit de Poşta Română. Acesta este al doilea astfel de caz înregistrat în județul Argeș în ultima perioadă.

Citește si: Primul bărbat monitorizat cu brățară electronică a încercat să scape de dispozitiv. Ce a declarat Lucian Bode

Dosarul instrumentat de Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti vizează infracţiuni de delapidare, fals şi uz de fals, toate în formă continuată, care ar fi comise de un bărbat din Piteşti, angajat al Poştei Române, care lucra într-o zonă din municipiul Piteşti.

Ce au transmis autoritățile

„Din cercetări, s-a stabilit că în perioada iunie-iulie 2018, un bărbat având calitatea de factor poştal, şi-ar fi însuşit din gestiune suma de 16.835 lei (reprezentând contravaloarea lipsei în gestiune), precum şi suma de 68.086 lei (reprezentând contravaloarea a 17 mandate pensii diferite categorii). Valoarea prejudiciului, în sumă totală de 84.921 de lei, a fost achitată către beneficiari de către Compania Naţională Poşta Română S.A., care s-a constituit parte civilă”, informează, duminică, Poliţia judeţeană Argeş.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Doctorii au descoperit un bărbat cu trei penisuri. Este primul caz de acest fel din lume care a putut fi studiat- antena3.ro

Citeste si: Arma teribilă testată cu succes de Franța. Va avea misiunea de a-i elimina pe luptătorii lui Putin aflați în Ucraina- wowbiz.ro

Citește si: VIDEO: Noi detalii în cazul femeii care a vrut să își arunce fiica în fața mașinilor. Aceasta avea la ea și o cruce

Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunere de trimitere în judecată.

Citește si: Patru persoane au fost implicate într-un accident, la ieșirea din Galați

Acesta este al doilea caz în care angajați ai Poştei Române sunt deferişi justiţiei pentru delapidare, înregistrat în judeţul Argeş în ultima perioadă.

Citește si: O familie din Neamț a fost jefuită în timp ce-și priveghea mortul. Hoțul ar fi fugit cu 2.300 euro şi 10.000 de lei


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si