Un tânăr s-a filmat în timp ce dansa pe manele pe capota mașinii de poliție
Un tânăr, în vârstă de 19 ani, s-a filmat în timp ce făcea un dans pe manele pe capota unei mașini de poliție. Videoclipul a ajuns viral pe Tik Tok.
Bărbatul s-a făcut cunoscut în mediul online după ce s-a filmat dansând pe mașina de poliție. Tânărul se mișca pe ritmuri de manele. Mișcările de dans ale băiatului au fost văzute și de oamenii legii, care au reacționat în urma gestului său.
Bărbatul din Ploiești a recurs la un gest inedit pentru a-i enerva pe oamenii legii. El s-a urcat pe mașina poliției, și-a pus o manea și a început să danseze. Pentru a se lăuda cu gestul făcut, cineva l-a filmat, iar videoclipul a fost publicat pe Tik Tok.
Citește și: Un turist s-a arătat impresionat de camera închiriată în Cluj. Ce a găsit bărbatul la cazare
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Polițiștii au văzut imaginile cu tânărul, iar în cele din urmă au reușit să îl identifice. La scurt timp, băiatul urmează să fie dus la sediu pentru a răspunde legal de fapta sa. În urma dansului de pe capotă, mașina nu a fost avariată și nu a rămas cu vreo zgârietură.
Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova a transmis un comunicat prin care explică gestul tânărului, dar și răspunsul poliției în ceea ce privește dansul băiatului de pe capota mașinii oamenilor legii.
„Având în vedere apariția pe o rețea de socializare a unui clip video în care un tânăr se urcă pe capota unei autospeciale de poliție, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova este abilitat să comunice următoarele: În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că autospeciala de poliție este din dotarea Serviciului Județean Poliție Transporturi Prahova. În baza cercetărilor efectuate, polițiștii au reușit identificarea persoanei implicate, ca fiind un tânăr în vârstă de 19 ani din municipiul Ploiești. Acesta urmează sa fie condus la sediul unității de poliție, în vederea stabilirii situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun. În urma evenimentului, autospeciala în cauză nu a fost avariată”, a transmis Poliția Română.