O nouă scumpire a carburanților după ce prețurile scăzuseră în ultimul timp
Carburanții s-au scumpit în România. Prețurile au crescut din nou, după ce scăzuseră sub 6,4 lei/l.
Liderul pieței distribuitoare de carburanți, OMV Petrom, a scumpit vineri benzina cu 3 bani/l şi motorina cu 5 bani/l pentru prima dată în această săptămână în care a efectuat ieftiniri marginale, probabil ca urmare a aprecierii cotațiilor internaţionale ale petrolului din ultimele zile. În pofida scumpirii de vineri, preţul motorinei a scăzut în ultima lună cu 55 de bani/l, iar cel al benzinei cu 42 de bani, conform Profit.ro.
În urma deciziei OMV Petrom de a majora preţul motorinei standard cu 5 bani/l, iar pe cel al benzinei standard cu 3 bani/l, dieselul se poate cumpăra cu 6,43-6,46 lei/l în staţiile Petrom şi cu 6,51-6,54 lei/l în cele OMV, iar benzina cu 6,38-6,44 lei/l, respectiv 6,49-6,53 lei/l.
Citește și: Preț cireșe 2023. Cât costă un kilogram de cireșe românești la tarabe?
Deocamdată, Lukoi a păstrat aceleaşi preţuri de marţi, când a ieftinit benzina cu 4 bani/l, iar motorina cu 5 bani/l: de 6,34-6,39 lei/l, în cazul benzinei şi de 6,40-6,43 lei/l în cel al motorinei.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Preţurile din staţiile Rompetrol şi MOL sunt cu 6 bani/l inferioare celor din staţiile OMV, ceea ce sugerează că în următoarele ore şi companii controlate de statul maghiar, respectiv kazah, vor efectua scumpiri, notează Profit.ro.
Citește și: Inflația a scăzut, prețurile au rămas mari
Citește și: Preț carburanți 18 mai 2023: Stațiile peco unde găsești joi cel mai mic preț la benzină și motorină