Radu Oprea a declarat miercuri, după audierile din Parlament pentru funcţia de ministru al Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Radu Oprea că salariul minim va fi de 500 de euro, în perioada imediat următoare.

”Creşterea salariului minim este o soluţie”

"Aşa cum a spus şi preşedintele Marcel Ciolacu, salariul minim va fi de 500 de euro, în perioada imediat următoare. Salariul trebuie să ajungă la 1.000

euro şi să ştiţi că este posibil, până la începutul anului 2025. În anul 2024 lucrul acesta poate fi făcut. Au fost discuţii numeroase referitoare la salariul minim pe economie. Noi susţinem, ca Partid Social Democrat, creşterea acestuia, nu doar pentru faptul că există o Directivă europeană în acest sens. Ceea ce a arătat că într-adevăr am avut dreptate atunci când am susţinut creşterea salariului minim pe economie, dar atunci când am făcut acest lucru, în ciuda discuţiilor la nivel ideologic a celor de dreapta, că aceasta va ruina întreprinderile mici şi mijlocii din România şi că va fi un lanţ imens de falimente, experienţa, lucrul practic a arătat că, într-adevăr, creşterea salariului minim este o soluţie pentru a putea ţine în ţară forţa de muncă calificată. Lucrul acesta ştiu foarte bine şi antreprenorii din România", a spus Oprea. 

Citește și: Marcel Ciolacu, apariție alături de miniştrii propuşi în Cabinetul său. Lista a fost votată de PSD

Radu Oprea - Ministrul Economiei

Radu Oprea - Ministrul Economiei

[Sursa foto: Radu Oprea - Facebook]

Întrebat despre certitudinea salariilor de 500 de euro, respectiv de 1.000

de euro, demnitarul a completat: "Cu certitudine sunt alte ministere care au în coordonare aceste cifre şi, sigur, economia, pe baza studiilor şi analizelor pe care le vom face. Aici cred că am fost într-o precaritate în ultima perioadă, neavând analize suficient de bune. În minister mă voi strădui să avem un astfel de departament de analiză".

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Radu Oprea a primit, miercuri, aviz favorabil din partea comisiilor reunite de specialitate din Parlament, pentru propunerea de preluare a portofoliului la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, potrivit Stirile PRO TV.

Citește și: Ce avere are noul premier desemnat, Marcel Ciolacu. Pe cine a împrumutat cu 100.000 euro liderul PSD

Membrii acestor comisii au avizat nominalizarea lui Oprea cu 46 de voturi "pentru", 20 "împotrivă" şi nicio abţinere.

"Lucrătorii români trebuie determinaţi prin măsuri să rămână în România”

Marţi, premierul desemnat Marcel Ciolacu, a declarat, la finalul şedinţei Consiliul Politic Naţional al PSD, că viitorul guvern îşi propune să înfiinţeze mai multe locuri de muncă, dar şi mai bine plătite, astfel încât, la finalul mandatului, orice angajat să câştige "minimum 500 euro lunar, iar salariul mediu net să ajungă la 1.000 euro".

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Marcel Ciolacu - premierul României

Marcel Ciolacu - premierul României

[Sursa foto: Marcel Ciolacu - Facebook]

"Lucrătorii români trebuie determinaţi prin măsuri să rămână în România. De aceea, vom reduce gradual impozitarea muncii, mai ales pentru cei cu venituri mici şi medii. Astăzi avem una dintre cele mai mari poveri fiscale din Uniunea Europeană la salariile mici, de două ori mai mare decât în Germania. În plus, ştim cu toţii că o treime din salariaţii din România primesc acum salariu minimum de 3.000 lei brut, adică 1.900 lei net. Pe baza dialogului cu sindicatele şi patronatele, vom creşte salariul minim pentru a reduce numărul salariaţilor cu normă întreagă aflaţi în sărăcie. Toţi cei care muncesc trebuie să aibă asigurat un nivel de trai decent. La finalul acestui mandat, orice angajat trebuie să câştige minimum 500 euro lunar, iar câştigul salariului mediu net să ajungă la 1.000 euro", a afirmat Ciolacu.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si