Decizia anunțată de la Guvern pentru stoparea scumpirilor. Marcel Ciolacu: "Este cea mai importantă așteptare a românilor în 2024"
Premierul Marcel Ciolacu a făcut un anunț important tocmai în ziua în care biroul european de statistică, Eurostat, a confirmat că inflația din România este de departe cea mai mare din Europa, iar valul scumpirilor pare scăpat de sub control în țara noastră.
România are cea mai mare rata anuală a inflaţiei din Uniunea Europeană pentru a doua lună consecutiv, după cum arată datele publicate, luni, de Eurostat.
Țările europene cu cele mai ridicate rate ale inflaţiei în luna februarie 2024 sunt România (7,1%), Croaţia (4,8%) şi Estonia (4,4%).
"Susțin amendamentul depus astăzi în Parlament de #PSD, amendament care prelungește plafonarea adaosurilor la prețurile alimentelor de bază până la 31 decembrie 2024! Este o măsură absolut justificată până când inflația va ajunge sub 5% la finele anului, conform datelor BNR", a declarat premierul Ciolacu pe pagina sa de Facebook.
Premierul a adăugat: "Zilele viitoare venim și cu un mecanism îmbunătățit de plafonare a prețurilor la energie și gaze, care să ofere un ajutor suplimentar atât populației, cât și economiei până în 2026".
Potrivit liderului PSD, stabilizarea prețurilor este cea mai importantă așteptare a românilor în 2024.
BNR a revizuit în scădere, la 4,7%, prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an, de la 4,8% anterior, şi anticipează că aceasta va ajunge la 3,5% la sfârşitul lui 2025, potrivit datelor prezentate în februarie de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
LISTA de produse agricole şi alimentare care nu se pot scumpi
1. Pâine albă simplă cu gramaj cuprins între 300-500 grame, fără specialităţi 2. Lapte de vacă de consum 1 l, grăsime 1,5%, cu excepţia UHT 3. Brânză telemea de vacă vrac 4. Iaurt simplu din lapte de vacă, 3,5% grăsime, cu gramaj maxim 200 grame 5. Făină albă de grâu "000" până la 1 kg 6. Mălai pănâ la 1 kg 7. Ouă de găină calibrul M
Ulei de floarea-soarelui până la 2 l 9. Carne proaspătă pui* * Carne pui, în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, înseamnă: pui întreg, tacâmuri de pui, pulpe pui întregi cu os şi aripi de pui, varianta standard. 10. Carne proaspătă porc** ** Carne porc, în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, înseamnă: carne porc lucru, pulpă porc cu os şi fără os, spată de porc.
11. Legume proaspete vrac*** *** Legume proaspete vrac, în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, înseamnă: roşii, ceapă, castraveţi, fasole uscată, morcovi, ardei gras Bianca şi ardei capia, usturoi. 12. Fructe proaspete vrac**** **** Fructe proaspete vrac, în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, înseamnă mere roşii şi mere golden, prune, pere, struguri de masă. 13. Cartofi proaspeţi albi vrac 14. Zahăr alb tos până la 1 kg 15. Orez- bob rotund- cu gramaj cuprins între 0,5 – 1,5 kg 16. Cozonac 17. Bulion de roșii 18. Smântână- 12% grăsime 19. Margarină 20. Drojdie 21. Carne tocată.
Guvern a luat decizii de protejare și a prețurilor la importurile de produse agricole și alimentare:
Pentru produsele agricole şi alimentare care intră pe teritoriul României şi nu sunt introduse în procesul de procesare/abatorizare cota de adaos comercial va fi de maximum 5% faţă de preţul de achiziţie la care se adaugă cheltuielile directe şi indirecte prevăzute de Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.826 din 22 decembrie 2003. Produsele agricole şi alimentare care fac obiectul acestei măsuri sunt: ulei, zahăr, făină, mălai, carne de porc, carne de pui, carne de vită, pentru cantităţi de produs ambalat mai mari de 5 kg, respectiv 5 litri.