Ziua Armatei României va fi sărbătorită printr-o serie de manifestări organizate în principalele garnizoane din țară, în bazele militare din teatrele de operații în care sunt dislocați militarii români, precum și în statele în care România are acreditați atașați ai apărării și în capitalele statelor unde România are reprezentanțe permanente.

Programul principalelor activități este următorul:

Iată programul principalelor activități de Ziua Armatei 2024, anunțat de Ministerul Apărării Naționale!

Evenimente de Ziua Armatei 2024 în București

- Ora 10.00, Mormântul Ostașului Necunoscut, din Parcul Carol I – Ceremonie militară și religioasă de depunere de coroane și jerbe de flori, ceremonie de depunere a jurământului militar de studenții anilor I ai Academiei Tehnice Militare, Universității Naționale de Apărare și Institutului Medico-Militar, urmate de schimbarea gărzii la MON. De asemenea, aeronave militare ale Forțelor Aeriene Române vor survola monumentul.

- Ora 12.00, Monumentul Eroilor Patriei din cel de-Al Doilea Război Mondial, din fața Universității Naționale de Apărare „Carol I”- Ceremonie militară și religioasă de depunere de coroane și jerbe de flori.

Ziua Armatei

Ziua Armatei

[Sursa foto: Mapn]

Citește și: Halloween 2024: Idei de farse prin care să îți sperii prietenii

- Ora 12.00, Monumentul Eroilor Căzuți în Teatrele de Operații și pe Teritoriul României, din fața Palatului Național al Copiilor- Ceremonie militară și religioasă de depunere de coroane și jerbe de flori.

- Ora 19.00, retragere cu torțe pe traseul Palatul Cercului Militar Național, Calea Victoriei, B-dul Regina Elisabeta, B-dul Mihail Kogălniceanu, Splaiul Independenței, B-dul Eroilor Sanitari, Str. Profesor Doctor Gheorghe Marinescu, Șoseaua Cotroceni, B-dul Iuliu Maniu, B-dul General Paul Teodorescu, B-dul Timișoara, sediul Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Schema din spatele asasinatului cu bombă de la Arad. Filmul uciderii milionarului Ioan Crișan- antena3.ro

Citeste si: Mesajul Ucrainei pentru nord-coreenii trimiși să lupte de partea lui Putin. ”Mii de soldați ruși au luat decizia corectă”- wowbiz.ro

În zilele de 25 și 26 octombrie, Ministerul Apărării Naționale, împreună cu Asociația O.N.O.R. – Oameni, Națiune, Onoare Respect, și Primăria Municipiului București, prin ARCUB, organizează evenimentul „ONOR Armatei României”, pe Calea Victoriei din București (tronsonul Ateneul Român – Palatul Cercului Militar Național). Deschiderea oficială va avea loc vineri, 25 octombrie, de la ora 19.00, pe scena amplasată în Piața George Enescu, cu un spectacol în cadrul căruia vor performa Muzica Reprezentativă a Armatei, Formația 1st Cavalry Division Band a armatei americane și artiști ai Operei Naționale București

Ziua Armatei

Ziua Armatei

[Sursa foto: Mapn]

Citește și: Programul pelerinajului de Sf. Dimitrie cel Nou în București 2024

Evenimente de Ziua Armatei 2024 în țară

-Ora 10.00, Cluj-Napoca, Monumentul „Glorie Ostașului” Român din Piața Avram Iancu- Ceremonie de depunere de coroane și jerbe de flori, defilarea militarilor și survolul aeronavelor Bazei 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”.

Ziua Armatei

Ziua Armatei

[Sursa foto: Mapn]

- Ora 10.00, Păuliș, Monumentul Eroilor- Ceremonie de depunere de coroane și jerbe de flori.

- Ora 15.00, Carei, la Ansamblul Monumental „Glorie Ostașului Român”- Ceremonie de depunere de coroane și jerbe de flori, sosirea „Ștafetei Veteranilor Invictus” și survolul aeronavelor Bazei 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”. Începând cu ora 10.00, în Parcul Dendrologic din localitate va putea fi vizionată o expoziție statică de armament, echipamente și tehnică militară.

Citeste si: VIDEO Câți invitați vor veni la nunta lui Iancu Sterp. Mama Geta spune cum se va desfășura evenimentul special din viața fiului. „Să se audă că e nuntă aici, în sat, că se însoară Iancu cel frumos.”- kfetele.ro

Citeste si: Cine este și cu ce se ocupă Diana, fiica Deliei Budeanu. Detalii neștiute despre primul copil al regretatei crainice TV- radioimpuls.ro

Citeste si: Un tânăr a ajuns la Spitalul „Bagdasar Arseni” complet paralizat din cauza unui virus misterios- antena3.ro

- Ora 17.00, Satu Mare, Monumentul Ostașului Român- Ceremonie de depunere de coroane și jerbe de flori.

Ziua Armatei

Ziua Armatei

[Sursa foto: Mapn]

Ceremonii vor avea loc în principalele garnizoane din țară, la Monumentele Eroilor și la cimitire și la monumente ale ostașilor români din Austria, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Cehia, Republica Moldova, Slovacia și Ungaria.

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si